Ciclist băimărean, cooptat în naţionala României la Campionatul Balcanic de MTB 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul s-a clasat pe locul 7    Foto: Club Sportiv Boneshaker Cycling Baia Mare

Alexandru Zeleznik (17 ani), juniorul Clubului Sportiv Boneshaker Cycling Baia Mare, a reprezentat România la Campionatul Balcanic de MTB 2017 din Grecia şi a terminat competiţia pe locul 7.

Tânărul ciclist a fost selectat pentru prima dată în echipa României de mountain bike XCO. El a arătat că suportarea condiţiilor meteo a fost mai dificilă decât cursa în sine. “Am reprezentat România la Lepanto XCO Balkan Championships 2017 - UCI C2 XCO Race şi m-am clasat al 7-lea. Mai dificilă decât competiţia a fost căldura exagerată. S-au înregistrat 43 de grade Celsius în timpul cursei, ceea ce a provocat multe leşinuri în rândul concurenţilor. Din păcate, chiar în prima tura am fost implicat în două incidente provocate de concurenţi care au derapat în faţa mea, ceea ce m-a încetinit, iar într-o competiţie cu nivel ridicat orice secundă pierdută pe traseu contează”, a declarat Alexandru Zeleznik.

Concursul s-a desfăşurat în pădurea oraşului Nafpaktos pe un traseu de 4.2 km, cu o singură urcare majoră de 2 km pe asfalt şi forestier.

Sportivul de 17 ani este antrenat de Németh Judit Emese, iar din Boneshaker Cycling face parte de circa 3 ani. Este cel mai tânăr membru al clubului băimărean, dar şi cel mai performant, la toate competiţiile cicliste la care a fost prezent anul acesta reuşind să se claseze pe podium.

“Sunt mulţumită de rezultatul obţinut de Alex, mai ales că nu a fost antrenat special pentru această competiţie, unde sunt alte condiţii de climă şi teren. Prin convocarea la lot, Alex a reuşit să îşi sporească experienţa competiţională şi sunt convinsă că foarte rapid vor fi rezultate din ce în ce mai bune, mai ales că sportivul nostru este motivat să le obţină”, a declarat Németh Judit Emese.

Delegaţia României s-a prezentat în Grecia cu doi cadeţi, Dragoş Maliţa şi Patrick Pescaru, patru juniori, Raul Sinza, Alexandru Zeleznik, Vlad Păcurar şi Roberto Burţa, o junioare, Eszter Bereczki, doi rideri U23, Attila Malnasi şi Ede Molnar şi doi sportivi Elite, la masculin Valentin Roşoagă şi la feminin Suzanne Hilbert.

Echipa naţională a României de mountain bike XCO, coordonată de Elisei Miron şi Mihai Traian Ion, s-a întors din Grecia cu două medalii de aur şi una de bronz.

Alexandru Zeleznik va avea o scurtă pauză, iar apoi va relua antrenamentele pentru viitoarele competiţii. Următorul concurs la care va fi prezent este în 22 iulie, la Campionatul Naţional XCO de la Zărneşti, unde va fi prezentă şi Maria Grigor, o altă junioară cu potenţial a Clubului Sportiv Boneshaker Cycling.


Mai puteţi citi:

Destinul crunt al femeii care trăieşte de 44 de ani într-un azil. A fugit de acasă noaptea, după o bătaie cruntă încasată de la omul cu care tocmai se măritase

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor