Cercetări arheologice în Ţara Lăpuşului. Dovezi ale prezenţei umane din epoci diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2018, în perioada mai-iunie, arheologi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie (MJIA) Maramureş au făcut mai multe cercetări de suprafaţă, pentru a vedea dacă există urme de locuire umană în zona hotarului localităţii Coroieni, Vima Mare şi Vima Mică, pe Culmea Breaza şi Dealul Vimei din judeţul Maramureş.

Prima parte a cercetărillor, care s-au desfăşurat pe Culmea Breaza încă din 2014, au adus date noi privind prezenţa umană, în acestă zonă (cu înălţimi medii de 500-800 m). „S-au descoperit patru puncte cu dovezi ale prezenţei umane, în diferite epoci. Trei dintre acestea, evidenţiate prin fragmentele de silex, ceramică şi piesa litică, aparţin perioadei preistorice, iar cel de-al patrulea, investigat şi printr-un sondaj arheologic, aparţine epocii contemporane, respectiv perioadei celui de-al doilea război mondial”, arată reprezentanţii MJIA.

În etapa a doua a cercetării, care a avut loc în acest an, s-a hotărât verificarea, prin efectuarea unor cercetări de suprafaţă pe Dealul Vimei, a presupuselor urme romane identificate pe teren şi menţionate în literatura de specialitate. „În urma cercetărilor nu au fost constatate urme de locuire umană. Totuşi avem în vedere efectuarea unui sondaj arheologic în punctul Măgura Vimei, punct în care cercetătorul clujean I. Ferenczi menţionează un posibil turn roman”, mai arată muzografii. Ei mai spun că cercetările efectuate aduc o contribuţie însemnată la înţelegerea şi cunoaşterea realităţii locuirii umane în această zonă. „Acestea vor continua şi în anul 2019, când se are în vedere investigarea sectorului aflat la sud de Dealul Vimei, în zona localităţii Baba (jud. Maramureş), zonă aflată în imediata vecinătate a sistemului defensiv roman de pe pe Valea Someşului”, mai spun ei.

Cercetările fac parte din proiectul „Cercetări arheologice pe Culmea Breaza şi Dealurile Vimei” derulat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie începând cu anul 2014. Echipa muzeului a fost formată din Marius Ardeleanu, Raul Cardoş, (arheologi), Dorian Ghiman (restaurator) şi Zamfir Şomcutean (conservator).

Mai puteţi citi:

Maramureş. Rezultate Bacalaureat 2018 pe edu.ro. Notele la BAC 2018

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul