Cel mai harnic gospodar, sărbătorit la „Tânjeaua hotenarilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul a ajuns a a 50-a ediţie şi aduce, an de an, sute de turişti şi curioşi. Obiceiul de a-l cinsti pe cel mai harnic gospodar din sat, respectiv cel care iese primul la arat, nu este singural în satele din Maramureş.

Anul acesta, primul gospodar din Hoteni a fost Marius Tepei. Conform tradiţiei, acesta a fost onorat de întreg satul, după un ritual care e neschimbat din vechime.

Tânărul gospodar este atipic. Dincolo de faptul că în urmă cu doar trei zile s-a căsătorit, el şi soţia lui sunt studenţi în an terminal la Medicină. Potrivit obiceiului, sărbătoritul este însoţit de tineri care poartă 12 „tânjele”  înstruţate (proţapuri folosite pentru a prinde vitele în jug).

Obiceiul este atestat încă din secolul al XIV-lea şi era prezent în toate satele din Maramureş, însă în timp s-a pierdut, la fel ca multe alte obiceiuri. Obiceiul este similar cu „Udătoriu” din Şurdeşti, unde, de asemenea, este sărăbătorit cel mai harnic gospodar din sat. Feciorii se adună la sărbătorit acasă şi înşiruie tânjelele. Ei sunt primiţi cu muzică şi bucate alese. În mod simbolic, gazda înfige o secure în pământ, pentru a proteja satul de furtuni sau „vreme grea”.

Apoi, alaiul porneşte cu sărbătoritul spre cel mai apropiat râu, unde el trebuie stropit, ca simbol al belşugului. Pe traseu, el încearcă să scape, să fugă, însă este prins de „pogonici”. După ce este îndeplinită misiunea de a-l stropi cu apă, la rândul lui, stropeşte cu apă tinerii, după care petrecerea începe la casa gospodarului, unde se încinge jocul şi veselia până noaptea.

În ultimii ani, obiceiul de la Hoteni, dar şi cel de la Şurdeşti au atras numeroşi turişti.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea i-a felicitat pe cei doi tineri, dar şi administraţia locală din Ocna Şugatag pentru faptul că au acceptat ca acest eveniment de tradiţie din Hoteni să se desfăşoare în cadrul ”Zilelor Maramureşului”. ”Am organizat în ultimii doi ani, «Zilele Maramureşului» pentru maramureşeni, pentru a promova valorile noastre tradiţionale autentice şi pentru ca noi să ne bucurăm în primul rând de ele. Ceea ce am moştenit de la moşii şi strămoşii noştri este sfânt şi avem datoria de a păstra aceste tradiţii vii. Am văzut sute de copii, marţi, la parada portului popular, îmbrăcaţi în straie populare, în portul traditional maramureşean şi acest fapt mi-a arătat, încă o dată, că avem viitor. Şi doresc să îi felicit pe cei doi sărbătoriţi ai zilei, Marian Tepei şi pe soţia sa, pentru că ei sunt, cu adevărat, Cinstea Maramureşului”, a declarat şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea.

Marian Tepei, harnicul gospodar din Hoteni, a arătat că feciorii din sat se implică pentru a păstra tradiţia locală şi acesta este un lucru foarte bun. Deschidera sărbătorii s-a încheiat cu un moment extrem de frumos, respectiv o cerere în căsătorie adresată de un tânăr din comuna Deseşti, iubitei sale, pe scena de la Hoteni, iar aceasta a acceptat în aplauzele publicului.

La eveniment a fost prezentă Paula Pîrvănescu, secretar de stat în Ministerul pentru Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, dar şi oficialităţi locale şi judeţene. În cuvântul adresat celor prezenţi, Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Şugatag, de care aparţine satul Hoteni, a vorbit despre însemnătatea acestei zile ajunsă la cea de-a 50-a ediţie.

Mai puteţi citi:

Hollosy Simon, fondatorul Şcolii de pictură băimărene, omagiat de armenii maramureşeni

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere