Ce trebuie să faceţi dacă sunteţi muşcat de un şarpe - sfaturile salvamontiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul drumeţiilor a început, tocmai de aceea trebuie să fim atenţi la unele aspecte când ne decidem să ne aventurăm pe traseele montane. Salvamontiştii atrag atenţia că în această perioadă este foarte posibil ca pe potecile montane turiştii să se întâlnească cu un şarpe. Şi, potrivit statisticilor, trei sferturi dintre muşcături apar la persoanele imprudente care ating reptilele.

Pentru a evita evenimentele de acest fel, este important să verificăm locul înainte de a păşi în direcţia respectivă sau înainte să ne aşezăm pe pământ. În cazul în care  am observat un şarpe cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ne îndepărtăm de zona respectivă. 

Potrivit Salvamont, singurele specii de şerpi veninoşi din România sunt viperele, iar semnele unei muşcături de viperă sunt: durerea acută, umflarea zonei afectate, două înţepături mici la distanţă de aproximativ un centimetru una de cealaltă, semiconştienţă. De asemenea, pot apărea şi alte simptome, cum ar fi senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă şi dureri abdominale.

Ce trebuie să faceţi în cazul unei muşcături de şarpe 

Dacă sunteţi victimele unei muşcături de şarpe trebuie să respectaţi anumite lucururi până la sosirea echipajelor de prim ajutor. 

Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112. 

Nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! Dacă nu respectaţi acest sfat, ritmul bătăilor inimii va creşte, circulaţia sângelui fiind accelerată, iar astfel veninul pătrunde mai repede în torentul circulator. Cel mai indicat este să staţi liniştit într-un loc umbrit.

Aşezaţi-vă astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură. De asemenea, folosiţi, dacă aveţi, o seringă de aspirat venin. Puneţi un pansament compresiv deasupra muşcăturii către inimă şi luaţi o aspirină.

Hidrataţi-vă! Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu beţi alcool, cafea sau energizante.

Dacă aţi fost muşcat de un şarpe este interzisă sugerea veninului cu gura, arderea zonei muşcate sau aplicarea de gheţă pe muşcătură.

Citeşte şi

Sfaturile specialiştilor pentru alegerea costumelor de baie în funcţie de siluetă. Rochia de plajă cu bretele şi decolteu în V, ideală pentru femeile masive

Locul unde turiştii pot călca pe urmele lui William Shakespeare. Traseul cultural inedit propus de o agenţie de turism

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort