Ce sunt găbănaşul, coleşna sau oborocul, termeni folosiţi în Maramureş
0Găbănaşul, coleşna sau oborocul sunt doar câţiva termeni care definesc anexe gospodăreşti din satul românesc. Unele dintre aceste anexe mai pot fi găsite azi doar la muzeele de specialitate.
În special în satele din care au plecat foarte multe persone la muncă în străinătate, anexele gospodăreşti destinate păstrării alimenteleor în spaţii răcoroase au fost modernizate ori înlocuite cu aparaturi moderne de răcire. Asta pentru că, în esenţă, utilitatea lor era de păstrare a alimentelor în condiţii optime, iar acest lucru însemna păstrarea lor la o temperatură cât mai scăzută. În lipsa electricităţii, aceste anexe erau construite în aşa fel încât să menţină temperaturi cât mai scăzute în interior, în timp ce afară, temperaturile erau ridicate.
Astfel, „găbănaşul”, sau cămara, cum mai este denumită, era o construcţie detaşată de restul casei şi, în mod ciudat, ea nu a fost iniţial destinată păstrării alimentelor. „Cămara nu a fost destinată să adăpostească alimentele, ea fiind folosită pentru depozitarea hainelor, mai ales a celor groase şi, poate, a unor seminţe de cereale (grâu, porumb) sau, pe peroada iernii, se păstrau unele produse lactate. Poate tocmai destinaţia ei a făcut ca să fie socotită ca o casă separat, asfel că nu numai materialul şi tehnica de construcţie erau aceleaşi ca şi la case, ci şi aspectul final, cămara fiind o casă în miniatură”, explică muzeograful Janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare. O astfel de cămară, construită în 1794, există acum la Muzeul Satului.
Cămară din 1830, din Ţara Chioarului
Coleşna este o construcţie pe care o întâlnim, în special, în Ţara Maramureşului, în restul zonelor apărând doar întâmplător, după mijlocul secolului XX, mai arată muzeografa. „Este o costrucţie fără fundaţie, formată din patru stâlpi, doi mai înalţi în partea din faţă şi doi mai scunzi în partea din spate, pe care se sprijină un acoperiş, cu învelitoare de şiţă (bucată subţire de lemn asemănătoare cu şindrila, dar mai scurtă decât aceasta, folosită pentru căptuşirea şi acoperirea caselor ţărăneşti, a cabanelor etc, n.r.). De obicei, are un perete doar în partea din spate, rar, închizându-i-se părţile laterale şi niciodată pe faţadă”, mai explică muzeografa. Construcţia are menirea de a adăposti lemnele pentru foc şi o parte din uneltele agricole.
Oborocul este o altă construcţie întâlnită doar în Ţara Maramureşului şi, rareori, în Ţara Lăpuşului, în câteva sate pe aliniamentul Munţilor Ţibleşului. „Oborocul este destinat păstrării fânului pe perioada de iarnă. O gospodărie poate avea mai multe astfel de anexe, în funcţie de terenul pentru fân pe care îl deţine. Este o construcţie care nu are fundaţie, ci doar patru stâlpi, înfipţi în pământ şi formând la bază un pătrat cu latura de doi, până la trei metri”, mai arată muzeografa. Pe aceşti stâlpi se montează un acoperiş de formă piramidală, care poate fi ridicat sau coborât, după nevoie. „Glisarea acoperişului a fost gândită pentru ca acesta să fie cât mai aproape de fânul pe care îl apără de intemperii. Învelitoarea iniţială a fost din şiţă, dar după mijlocul secolului XX, s-a folosit tabla sau eternitul”, mai explică Janeta Ciocan.
În gospodăriile ţărăneşti mai găsim astăzi şura, o construcţie multifuncţională, folosită în toate zonele etnografice din Maramureş. De asemenea, coteţul pentru animale mici a mai rămas în folosinţă până astăzi, iar coşarul (sau pătulul), se mai păstrează astăzi, fiind folosit pentru depozitarea porumbului.
Mai puteţi citi:
Cornuri expirate şi cu mucegai, pentru elevii maramureşeni VIDEO