Campusul Social Esperando, locul unde persoanele cu dizabilităţi vor avea o şansă la o viaţă normală
0Asociaţia Esperando va deschide cel mai mare centru pentru persoane cu dizabilitaţi din zonă. Recent achiziţionat o clădire dezafectată de peste 2000 de metri pătraţi şi peste 60 de ari de teren, unde va funcţiona o grădiniţă, o şcoală şi ateliere pentru terapie ocupaţională. De asemenea, vor fi şi câteva locuri de cazare unde vor putea locui persoane cu handicap care nu mai au familie.
Asociaţia Esperando are planuri mari, după ultima şi cea mai importantă achiziţie pe care a făcut-o recent. Proprietatea în valoare de 90.000 de euro a fost achitată parţial cu bani proveniţi din donaţii şi sponsorizări, dar 45.000 de euro au fost împrumutaţi de la bancă, iar pentru reabilitarea clădirii dezafectate costurile sunt foarte mari şi încă nu s-a găsit sursa de bani. ”Din păcate, costurile sunt foarte mari. Încercăm acum să găsim sponsori, să găsim finanţare, însă deocamdată nu prea ne putem lăuda cu mare lucru”, spune Danel Filipaş, directorul executiv al asociaţiei.
Centru de recuperare, grădiniţă, şcoală şi cazare pentru persoane cu dizabilităţi
În clădirea achiziţionată a funcţionat o fabrică de confecţii, astfel că una din hale se doreşte să devină o sală pentru diferite evenimente. În clădirea în care au fost birourile ar putea să fie acum săli de curs pentru persoanele cu dizabilităţi. Toate acestea, însă, sunt devastate, iar lucrările ar trebui să înceapă cât mai repede. ”Au fost scoase inclusiv instalaţiile electrice, calorifere, pereţii sunt sparţi. La cât de mult este de muncă, anul acesta nu avem nicio şansă să terminăm”, spune Andrada Crăciun, preşedintele Ascoiaţiei Esperando.
Campusul social Esperando, aşa cum se va numi edificiul, va asigura spaţiul pentru centrul de recuperare, unde vor putea fi şi alţi beneficiari, înafara celor din Asociaţia Esperando şi care vor avea parte aici de toate serviciile specifice (masaj, kinetoterapie etc). De asemenea, o grădiniţă specială pentru copiii cu dizabilităţi, şcoală, pentru că, după cum mai explică Andrada Crăciun, este foarte dificil pentru copiii cu dizbilităţi fizice să facă şi recuperare, dar şi cursurile unei şcoli.
Pe de altă parte, organziatorii îşi doresc să înfiinţeze aici ateliere pentru terapie ocupaţională. Perosanele cu handicap vor putea învăţa să realizeze lucruri pe măsura posibilităţilor lor fizice, atfel vor fi atelierede ceramică, IT, confecţii şi altele.
Locuri de cazare pentru persoanele cu dizailităţi care nu mai au familie
O altă problemă de care au început să se lovească adinistratorii Asociaţiei Esperando este lipsa aparţinătorilor. ”Avem un caz, un beneficar al nostru care acum nu mai are familie. Mama sa a decedat recent, iar acum trebuie să se descurce singură”, mai spune Andrada Crăciun. Pentru astfel de situaţii, mai arată ea, s-au gândit să înfiinţeze câteva locuri de cazare, mai ales că spaţiul este generos şi permite acest lucru. Pentru toate cestea, însă, e nevoie de sume mari de bani.
Centrul Espedrando a fost înfiinţat în urmă cu 15 ani, la iniţiativa unui grup de părinţi care aveau copii cu dizabilitţi şi care au constatat că instituţiile statului nu sunt pregătite să gestioneze asemenea cazuri sau să ofere posibilitatea de a face terapie specifică formelor de dizabilităţ. Astfel, cei cinci părinţi plus un kinetoterapeut au înfiinţat Asociaţia Esperando. Astăzi, asociaţia are peste 50 de beneficiari, copii, tineri şi adulţi. În plus, există şi persoane care vin doar pentru recuperare, în total fiind peste 250 de copii, tineri şi adulţi care beneficiază de aceste servicii.
În 15 ani, servicii de peste 1 milion de euro
În cei 15 ani de activitate, valoarea totală a serviciilor oferite de către Asociaţia Esperando beneficiarilor săi depăşeşte 1 milion de euro. Pentru ca serviciile pentru persoane cu dizabilităţi să poată fi oferite zilnic e nevoie de minim 150.000 de euro pe an, dar costurile reale se ridică la sume cuprinse înter 250.000 şi 300.000 de euro pe an. Consiliul local acoperă în acest moment 20.000 de euro pe an. În acest moment sunt 30 de beneficiari cu dizabilităţi, alţi 15 cu alte nevoi speciale, iar 22 de persoane primesc servicii la domiciliu (sprijin şi recuperare, servicii sociale). ”Cel mai important lucru, odată cu noul soaţiu, este că vom avea posibilitatea să oferitm şansa unui număr mare de persoane cu nevoi speciale, de toate vârstele, să devină active, să înveţe şi să practice activităţi productive, să dobândească autonomie şi chiar venituri”, mai arată Daniel Filipaş.
Statistici: 1 copil cu dizabilităţi se naşte la 2,5 ore
”În România sunt 60.942 de copii care s-au născut cu dizabilităţi. Calculând în medie (consdierând că sunt copii până la 18 ani şi că sunt repartizaţi aproximativ egal pe fiecare an), înseamnă că în ultimii 18 ani, în fiecare an s-au născut 3.386 de copii cu dizabilităţi, adică peste 9,28 pe zi, adică 1 copil cu dizabilităţ se naşte la fiecare 2 ore şi jumătate”, mai arată el. Pe acelaşi raţionament, la dizabilităţile fizice şi asociate, mai spun reprezentanţii asociaţiei, la fiecare 8 ore, 1 copil se naşte sau este diagnosticat cu dizabilităţi fizice asociate.
În Maramureş sunt 18.064 persoane cu dizabilităţi, din care 8 % sunt copii, respectiv 1.848. Doar 500 dintre adulţi au un loc de muncă, adică 3,08%.
Oricine doreşte şi poate să-şi ofere sprijinul, o poate face în conturile următoare:
Lei: RO06 BRMA 0252034572200000
Euro: RO41 BRMA0252034572295400
SWIFT BRMAROBU
Conturile sunt deschise la Banca Românescă Sucursala Baia Mare, bd. Traian, nr. 6.
Mai puteţi citi: