Campania pentru prevenirea abuzului, la Remetea Chioarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Campanie împotriva abuzului    FOTO. DGASPC MM

DGASPC Maramureş a organizat o campanie de prevenire a abuzului, la Remetea Chioarului. Prima întâlnire a avut loc astăzi, 22.06, la Şcoala Generală din localitate. În zonă există patru comunităţi de romi care beneficiază de un mediator şcolar pentru a sprijini accesul copiilor la educaţie.

La eveniment au fost prezenţi 30 de copii şi 10 părinţi din comunităţile de romi, care au participat la discuţii interactive, şi-au exprimat părerea despre temele abordate, dar au adresat şi întrebări specialiştilor.

Reprezentanţii DGASPC şi ai Prefecturii Maramureş au făcut o prezentare a drepturilor copilului în general, dar au vorbit şi despre riscul de abuz asupra copilului. La discuţii s-au alăturat cadrele didactice din instituţia de învăţământ, dar şi un reprezentant al Poliţiei. Împreună au identificat câteva modalităţi prin care părinţii şi copiii din comunităţile de romi pot să prevină situaţiile de abuz, excluziune sau discriminare: o mai bună informare asupra drepturilor de dezvoltare, de protecţie şi participare, modalităţi non-agresive de a face faţă unor conflicte, dar şi informaţii cu privire la instituţiile şi persoanele care pot oferi ajutor în cazul unei situaţii de abuz.

La final, specialiştii au distribuit participanţilor materiale informative referitoare la abuz şi drepturile copilului, broşuri interactive pentru copiii până la 10 ani, dar şi pentru adolescenţi şi părinţi. O întâlnire cu acelaşi grup-ţintă va avea loc în luna septembrie.

Campania de informare şi sensibilizare în vederea prevenirii abuzului şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului va continua pe tot parcursul verii, în comunităţile de romi din judeţul Maramureş.

Mai puteţi citi:

Vineri, Ziua Univesală a iei, la Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți