Băimărean trimis în judecată. Bărbatul a lovit 11 maşini parcate pe marginea drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băimărean nervos a lovit cu o baliză direcţională pe care a luat-o de pe carosabil nu mai puţin de 11 maşini care erau parcate, deteriorându-le. El este acum trimis în judecată.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Szabo Gheorghe, aflat sub control judiciar, pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în data de 27.06.2016, în jurul orei 01.30, în timp ce se deplasa pe str. George Coşbuc din municipiul Baia Mare, inculpatul Szabo Gheorghe a degradat un număr de 11 autoturisme parcate, pe care le-a lovit cu o baliză direcţională luată de pe partea carosabilă, a strigat şi a îndemnat publicul să iasă în stradă, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul remis presei de către Parchetul de pe lângă Judecătora Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Primarul care conduce Baia Mare din arest a fost trimis în judecată. De ce au respins judecătorii contestaţia avocaţilor

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine