Artificiile la control. Poliţiştii verifică în această perioadă operaţiunile cu articole pirotehnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au în vizor în această perioadă tot ce înseamnă operaţiuni cu materiale pirotehnice. Astfel, comercianţii vor fi verificaţi dacă deţin legal acest tip de articole. De asemenea, vor fi controale la comercianţi în pieţe, târguri, complexe comerciale, dar şi locuri de depozitare, pentru verificarea modului de asigurare a securităţii acestora.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş derulează, în această perioadă acţiunea organizată la nivel naţional ”Foc de artificii”, prin care se urmăreşte verificarea legalităţilor operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. În acest sens, în perioada sărbătorilor de iarnă, poliţişti specializaţi în domeniul arme, explozibili şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei ai altor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, vor intensifica acţiunile pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri).

Poliţiştii vor urmări identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. De asemenea, poliţiştii vor controla societăţi şi complexe comerciale, locuri de depozitare, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, a stocurilor existente şi a modului de asigurare a securităţii acestora.

În această perioadă oamenii legii recomandă părinţilor să-şi supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită responsabilitate sporită în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor esenţiale de securitate. Produsele obţinute în urma arderii acestora pot influenţa dăunător mediul. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.

Polţiştii recomandă să folosiţi cu multă atenţie obiectele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii ori rănirea unor persoane.

Mai puteţi citi:

Maramureşul, sub cod galben de inundaţii

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!