Arestat preventiv, după ce şi-a înjunghiat soţia, dansatoare într-un club

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a înjunghiat soţia, în localul în care aceasta era angajată. Tânăra era dansatoare, iar sâmbătă noaptea, bărbatul a atacat-o cu un cuţit în clubul în care lucra. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, unde medicii au intervenit urgent pentru a-i salva viaţa.

Potrivit infomm.ro, cei doi erau căsătoriţi de patru ani şi aveau împreună o fetiţă, iar acm se aflau în proces de divorţ. Sâmbătă noaptea, în timp ce tânăra dansa pentru clienţii localului, bărbatul a atacat-o cu un cuţit. El a fost imobilizat imediat şi s-a cerut ajutorul forţelor de ordine. În scurt timp, el a fost prezentat instanţei şi arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Potrivit informaţiilor oferite de Tribunalul Maramureş, înainte de a-şi ataca soţia, el a fost sprayat cu substanţe lacrimogene de către o martoră la incident. „Instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în data de 21.10.2017, aflându-se în localul din Baia Mare în care soţia sa este angajată, pe fondul unor probleme familiale şi a consumului de alcool, şi având asupra lui un cuţit, după ce a fost sprayat cu un spray lacrimogen de către martora A. M., i-a aplicat soţiei mai multe lovituri cu acel cuţit, cauzându-i multiple plăgi şi un pneumotorax drept, leziuni care i-au pus în pericol viaţa”, se artă în documentul remis presei. Hotărârea Tribunalului Maramureş nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Femeia a suferit o intervenţie chirurgicală şi acum se află înafara oricărui pericol. “Pacienta a fost operată. Ea a suferit mai multe plăgi rezultate prin înjunghiere la nivelul toracelui şi a antebraţului. În prezent, ea se află internată pe Secţia de Chirurgie Toracică, urmând să fie transferată la Chirurgie Plastică”, a precizat, pentru Glasul Maramureşului, Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

Tânăra era angajată de doar două luni la localul respectiv. Ea lucra cu contract legal, astfel că a fost anunţat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş, care acum derulează o anchetă.

Mai puteţi citi:

Explozie la un apartament din Baia Mare

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort