Apele Române: Centru de Intervenţie Rapidă la Sighetu Marmaţiei în caz de inundaţii şi poluări accidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apele Române îşi fac centre de intervenţie rapidă în Transilvania. Unul din aceste centre ar urma să fie amplasat şi la Sighetu Marmaţiei în cadrul unui proiect de 63 de milioane de euro.

Proiectul WATMAN, în valoare de 63 de milioane de euro, este implementat la nivel naţional de către Administraţia Naţională „Apele Române”.

Acesta presupune pe de o parte mărirea gradului de siguranţă a construcţiei hidrotehnice (modernizarea sistemului de monitorizare a barajelor prin montarea de senzoristică pentru parametri care se doresc a fi automaţi, consolidarea sistemului de monitorizare a reţelelor hidrografice (precipitaţii solide, lichide, debite etc.), posturi hidrometrice pentru debitele afluenţilor şi derivaţiilor, software si hardware pentru controlul şi coordonarea exploatării construcţiilor hidrotehnice şi echipamente şi piese de schimb), iar pe de altă parte creşterea capacităţii de intervenţie în caz de calamităţi naturale care presupune realizarea Centrelor de Coordonare a Intervenţiilor si a Centrelor de Intervenţei Rapidă, modernizarea sistemului de monitorizare a calităţii apei prin montarea de staţii automate.

La nivelul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, care cuprinde 5 judeţe şi anume Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, vor fi realizate două Centre de Intervenţie Rapidă. Unul dintre ele va fi amplasat în judeţul Maramureş, la Sighetu Marmaţiei – cu arie de acţiune în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud şi un al doilea în judeţul Satu Mare, în municipiul Satu Mare - cu arie de acţiune în judeţele Satu Mare, Sălaj şi Cluj.

"Centrele de Intervenţie Rapidă vor fi dotate cu materiale/mijloace pentru intervenţia în situaţii de urgenţă generate de inundaţii şi poluari accidentale: diguri gonflabile, maşini de  umplut saci, pontoane cu motor, palplanşe metalice, palplanşe metalice şi dispozitiv de bătut palplanşe, tractoare cu remorcă, sisteme de iluminat pe timp de noapte, motostivuitor,  laborator mobil, trailere poluare, sistem raclaj, sistem river cat pentru măsurare viteză/debit etc.

Centrul de Coordonare a Intervenţiilor va fi la Cluj-Napoca, la sediul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa. În cadrul dispeceratului de gospodarire a apelor vor fi transmise on-line toate informaţiile/datele de la staţiile hidrometrice, baraje, derivaţii, urmând a fi realizate  aplicaţii/soft-uri electronice care să permită monitorizarea, coordonarea şi controlul  intervenţiilor în situaţii de urgenţă generate de inundaţii si poluări accidentale", au anunîat cei de la Apele Române.

Citeste si: Fermierii din Mehedinţi vor primi banii pentru culturile calamitate anul trecut

Arena Naţională, adăpost în vreme de război şi calamităţi

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri