Acţiunea „Baia Mare – oraş curat“ continuă şi în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de astăzi, băimărenii care vor să scape gratuit de deşeurile vegetale, adunate în urma curăţeniei de primăvară, pot să apeleze la ajutorul societăţii de salubrizare din Baia Mare. Acţiunea „Baia Mare – oraş curat“ va dura timp de o lună, în perioada 15 aprilie- 15 mai.

Acţiunea „Baia Mare – oraş curat”, lansată în urmă cu un an, continuă şi în 2013. La iniţiativa primarului municipiului Baia Mare, timp de o lună, societatea care se ocupă de salubrizare, colectează gratuit deşeurile vegetale pe care băimărenii şi le strâng din curţile caselor sau din apropierea blocurilor. Astfel, cetăţenii sunt rugaţi să îşi scoată deşeurile vegetale strânse în grămezi, lângă pubelele de deşeuri menajere, în zilele în care ştiu că se face colectarea acestora pe străzile pe care locuiesc. „Anul trecut am intrat în forţă pe străzile din Baia Mare, am făcut curăţenie atât în zonele centrale cât şi în cartiere. Acest lucru a atras după sine mulţumirea cetăţenilor, fapt pentru care în acest an toată această acţiune va fi mult mai amplă. Timp de o lună vom interveni pe toată raza oraşului, atât pe partea de salubrizare stradală cât şi la toaletarea arborilor, gardurilor vii, şi întreţinerea zonelor verzi. Dorim să venim şi în ajutorul cetăţenilor care îşi fac curăţenie în curţile caselor, în apropierea blocurilor, astfel că vor fi colectate deşeurile vegetale gratuit de către firma care se ocupă cu salubrizarea. Cu toţii ne dorim un oraş mai curat, mai frumos, cu toţii putem şi trebuie să contribuim pentru asta”, a spus Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat