A patra seară de proteste în Baia Mare. Circa 70 de băimăreni au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băimărenii au ieşit din nou, pentru a patra seară consecutiv, în stradă. Circa 70 de persoane s-au întâlnit în centrul vechi.

UPDATE 21.30 Băimărenii care sau adunat şi în această seară în centrul vechi au fost în număr mult mai mic, în jur de 70. Organziatorul protestului a arătat că a fost discreditat şi că i s-au adus acuzaţii inclusiv că ar fi fost plătit de primar. El a răspuns vehement împotriva acestor acuzaţii. „Am rămas doar cei are ştim pentru ce luptăm. Suntem mai puţini, dar în toate oraşele au ieşit astăzi mai puţini în stradă”, a spus vloggerul Zmenta, pe numele său, Mihai Ţăranu. El a explicat, apoi, de ce sunt în număr atât de mic. ”Pentru că am fost acuzaţi toţi că ne-am politizat. Eu, ca manifestant, ca oricare altcineva de aici care am primit aprobarea şi m-am ocupat de organizare în aşa fel încât să nu deviem de la subiectul principal şi care e militat în toate oraşele, am fost numiţi oameni politizaţi, că ne-am vândut, că eu am primit bani, de la primarul oraşului. Din păcate, că măcar dacă primeam ceva, poate-mi cumpăram o maşină, sau ceva. Ei bine, vă zic că noi trebuie să avem un mesaj pe care îl au toţi din ţară. Noi trebuie să lovim acolo sus, nu pe ăştia mici. Pentru scopul ăsta milităm toţi în toată ţara”, a spus Mihai Ţăranu, cel care a organizat manifestarea.

El a mai precizat că va continua seria protestelor, oricâţi ar rămâne. 

UPDTATE 20.00 Circa 60-70 de băimăreni s-au strâns în centrul vechi. Oamenii pleaca pe acelaşi traseu ca ieri. Organizatorul marşului, vloggerul Mihai Ţăranu a răspuns acuzaţiilor conform cărora ar fi fost acuzat că a luat bani de la primarul oraşului pentru a-i trimite pe oameni acasă. 

O nouă seară, un nou protest. Zâteva zeci de băimăreni s-au întâlnit din nou în centrul vechi şi se pregătesc să pornească într-un marş de protest împotriva sistemului politic corupt. Cel care a iniţiat în Baia Mare seria protestelor arată că nu se vor opri până când cerinţele lor nu vor fi îndeplinite.

Seara trecută, Mihai Ţăranu, vloggerul cunoscut ca Zmenta, a spus că îi numeşe trădători pe cei care s-au întâlnit la Cotroceni cu preşedintele pentru consultări. ”Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu o grupare care cică reprezintă vocea străzii. Nu. Noi toţi suntem vocea străzii. Fără să jignesc pe nimeni, pe cei care au mers la acea întâlnire, îi numesc trădători”, a menţionat el. ”Noi acum avem nevoie de alegeri anticipate, dar nu vrem să fie acum pentru că nu avem timp să ne organizăm. Trebuie să ne găsim în toate oraşele nişte lideri, nişte oameni intelectuali, pregătiţi să preia conducerea. Că nu pot merge nici eu şi nici alţi o grămadă de oameni să preia conducerea, pentru că nu ştim ce să facem. Avem nevoie de oameni pregătiţi, pentru că altfel se întâmplă ce s-a mai întâmplat. Ne învârtim în acelaşi cerc”, a mai spus el. De asemenea, a continuat organizatorul protestului, ”milităm pentru shimbarea Constituţiei şi legislaţiei elecorale. Ne dorim un Parlament cu maxim 300 de parlamentari. Acum sunt 600 care, din păcate, nu ne reprezintă interesele. Maxim două mandate pentru orice funcţie. Aşa cum are preşedintele maxim două mandate, aşa vrem să fie şi la parlamentari şi senatori. Traseismul politic să se elimine. Să nu mai aibă voie unul care a ajuns în Parlament să schimbe culoarea politică sau partidul şi să folosească chestia asta în scopurile lor”, a mai precizat el. 

Băimărenii s-au întâlnit începând de miercuri, seară de seară şi au mărşăluit în semn de protest pe arterele principale din oraş. De asemenea, luni seara s-au întâlnit în centrul vechi, unde au aprins câte o lumânare în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul Colectiv.

Mai puteţi citi:

Peste 500 de băimăreni au manifestat împotriva corupţiei în treia zi de proteste

Mai multe pentru tine:
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie