36 de microbuze şcolare noi pentru elevii maramureşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
36 de microbuze noi ajung în Maramureş Foto: Arhivă

Elevii maramureşeni care fac naveta la şcoală vor beneficia începând cu anul şcolar 2014-2015 de  36 de microbuze şcolare noi. Microbuzele vor ajunge în judeţul Maramureş, urmare a intervenţiei Inspectoratului Şcolar judeţean Maramureş şi a  administraţiei judeţene.

În  adresa primită  la Instituţia Prefectului judeţul Maramureş din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se arată că cele 36 de microbuze 16+1 locuri destinate asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepartate de unităţile şcolare,  vor fi repartizate în două etape. În prima etapă, care se va desfăşura  în perioada iulie- septembrie 2014, vor fi repartizate un număr de 15 microbuze, către următoarele unităţi administrativ teritoriale: Băiuţ, Băseşti, Budeşti, Copalnic- Mănăştur, Fărcaşa, Ieud, Poienile de Sub Munte, Recea, Săcălăşeni, Satulung, Şieu, Şişeşti, Suciu de Sus, Vadu Izei, Valea Chioarului.

În etapa a doua, estimată să se desfăşoare în perioada octombrie-decembrie 2014, vor fi repartizate un număr de 21 de microbuze, către următoarele unităţi administrativ teritoriale: Ardusat, Asuaju de Sus, Băiţa de Sub Codru, Bistra, Boiu Mare, Câmpulung la Tisa, Cerneşti, Cicârlău, Coltău, Cupşeni, Dumbrăviţa, Giuleşti, Groşi, Leordina, Ocna Şugatag, Remeţi, Repedea, Sălsig, Săpânţa, Vima Mica, Vişeu de Jos.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu