20 de deţinuţi îşi doresc calcularea pedepsei după noul Cod Penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, nu mai puţin de 20 de deţinuţi din penitenciarul Baia Mare au cerut ca pedeapsa să le fie recalculată. Mai mult, primul deţinut care a beneficiat de noile prevederi ale codului poena a fost eliberat cu 14 zile mai devreme, acesta fiind un tânăr din Hunedoara.

Noul Cod Penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, face ca sute de deţinuţi să fie eliberaţi din penitenciarele din întreaga ţară. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Baia Mare, un număr de 20 de persoane au cerut ca pedeapsa să le fie calculată după noile prevederi legale, urmând ca aceştia să primească răspunsurile din partea judecătorilor. 

Primul care a părăsit penitenciarul din Baia Mare a fost un hunedorean, condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei. Potrivit informaţiilor furnizate de Penitenciarul Baia Mare, bărbatul a fost pus în libertate cu 14 zile înainte de termen, acesta fiind închis după ce a a provocat un accident de circulaţie şi a fugit de la locul faptei. 

Noul Cod penal a pus în libertate doi deţinuţi de la Penitenciarul Mărgineni, iar pe alţi zece i-a transferat la "mai bine"

Efectele noului Cod Penal. 120 de deţinuţi au fost deja eliberaţi. Alţi 170, internaţi în centre de detenţie