Ziua naţională de comemorare a victimelor Holocaustului a fost marcată şi în Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a marcat miercuri Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Seminarul educaţional, ”Holocaustul românesc - o pagină de istorie recentă”, s-a desfăşurat la Centrul „American Corner Bacău”, fiind organizat în colaborare cu Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău şi cu Colegiul Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” Bacău. Au participat elevi de la Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" Bacău, coordonaţi de prof. Oana-Mădălina Cruceanu şi Raluca Gâdioi-Călinescu, şi de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” Bacău, coordonaţi de prof. Mara Merfea şi de prof. Dumitru Ficuţă.

De asemenea, la activitate au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Bacău, care au făcut o scurtă prezentare a evoluţiei comunităţii în spaţiul românesc, din perspectivă istorică, economică, socială, politică, dar şi a modulului în care viaţa comunitară s-a reflectat în cultura românească.

Cu această ocazie a fost vizionat şi filmul documentar „Black Sunday”, realizat de Mihnea Chelariu şi de Casa de producţie „Princess Media”, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", peliculă care reflectă evenimentele din timpul Pogromului de la Iaşi. Totodată, elevilor le-a fost prezentată, în premieră, expoziţia ”Legenda copiilor din ghetoul Lodz”, panotată cu sprijinul Memorialului Holocaustului de la Yad Vashem, Israel.

Un moment aparte l-a constituit prezentarea lucrării ”Martiri anonimi din spatele frontului”, apărută în anul 2013, la Editura Stef, autor Paul Leibovici, scriitor băcăuan, stabilit în Israel.

Workshop-ul şi-a propus sensibilizarea tinerilor, cu privire la problematica discriminării şi la dezvoltarea unor valori şi atitudini civice, precum: acceptarea diversităţii etnice, respectul reciproc şi empatia, dar şi cu privire la sentimentul identităţii, apartenenţei etnice şi la responsabilitatea civică. De asemenea, urmărim ca elevii noştri să cunoască trecutul recent, adevărul istoric şi să înveţe astfel, cum să se poziţioneze în mod corect faţă de acesta”, a declarat prof. Oana-Mădălina Cruceanu.

Începând cu anul 2004, la Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, funcţionează un centru educaţional pentru studierea Holocaustului. În anul 2012, cu ocazia trecerii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel”, din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, în coordonarea primului ministru, prin Cancelaria primului ministru, directorului Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, prof. Gabriel Stan, i-a fost reconfirmată calitatea de membru al „Comitetului pentru programe educaţionale şi parteneriate cu instituţii academice”, care funcţionează pe lângă acesta.

Aşadar, sub patronajul centrului educaţional din Bacău, cadrele didactice, în mod special profesorii de istorie şi ştiinţe sociale, dar şi elevii şi studenţii, au oportunitatea să participe la diferite activităţi organizate aici, precum programe de formare continuă, conferinţe, seminarii, workshop-uri etc.

Ultima manifestare de această factură, a fost ocazionată de deschiderea oficială a programului de formare continuă, acreditat de Ministerul Educaţiei, Holocaust, combaterea rasismului şi discriminării, un program  complex, furnizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, la care au participat 30 de profesori din judeţul Bacău.

Şi în acest an şcolar Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, va organiza în parteneriat cu Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel”, la Bacău şi la Cluj-Napoca, acest program de formare continuă, destinat profesorilor de ştiinţe socio-umane şi diriginţilor din învăţământul preuniversitar.

„Activitatea de miercuri, 9 octombrie a.c., a fost dedicată comemorării Holocaustului din România.Temele puse în dezbatere au făcut referire la combaterea discrimnării, promovarea respectului şi a înţelegerii reciproce, dar  şi la universalitatea  umanismului. Din nefericire, intoleranţa, ura rasială, xenofobia şi antisemitismul se manifestă încă, în lume. De aceea, mai ales tânăra generaţie, trebuie să fie educată în spiritul promovării toleranţei şi a bunei înţelegeri. Noi toţi trebuie să cunoaştem trecutul, pentru ca acest eveniment tragic, Holocaustul, să nu se mai repete”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”