VIDEO Şofer de autobuz, încătuşat la Bacău pentru că nu purta mască. „Putem folosi forţa în situaţiile care o cer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentul a avut loc în Bacău

Un incident privind încătuşarea unui şofer care nu purta mască a avut loc joi, în municipiul Bacău, iar la scenă au fost martori foarte mulţi oameni. Conducătorul auto a fost amendat şi lăsat liber.

Poliţia Locală din Bacău l-a încătuşat joi, 2 iulie, pe şoferul de autobuz pentru că nu purta mască, incident petrecut în staţia de la Piaţa Centrală, în timp ce poliţistul îl legitima pe şofer.

Din informaţiile martorilor, şoferul l-ar fi înjurat pe omul legii, după care şi-ar fi văzut de drum. Poliţistul insultat şi-a mobilizat colegii, care l-au oprit în trafic pe şofer şi l-au imobilizat cu cătuşe.

„Noi am mers până acum pe prevenţie, consiliere. Dar astăzi, colegii au identificat acest şofer de autobuz. Dumnealui nu avea mască, a refuzat să se legitimeze, a devenit recalcitrant, a plecat din autobuz. Noi avem atribuţii de verificare şi în autobuz. Şi da, putem folosi şi forţa în situaţiile care o cer”, a declarat directorul Poliţiei Locale, Lucian Iftene pentru Ziarul de Bacău. Şoferul a fost amendat şi lăsat liber.

Primarul Cosmin Necula a racţionat după eveniment. "După incidentului regretabil petrecut astăzi, în care a fost implicat un echipaj al Poliţiei Locale, am solicitat o anchetă urgentă şi tragerea la răspundere a angajaţilor care nu ştiu cum să aplice legea şi îşi pierd echilibrul! Insigna de politist local nu îţi dă drepturi în plus faţă de ceilalţi cetăţeni! Voi milita tot timpul pentru o aplicare fermă a legii dar nu voi tolera comportamente care depăşesc normalitatea, bunul simt şi echilibrul pe care angajaţii din Poliţia Locală trebuie să îl aibă. Sunt convins că legea trebuie respectată de noi toţi, indiferent dacă ne place sau nu, DAR măsurile de ordine publică se aplică gradual! Din păcate eforturile tuturor angajaţilor de la Politia Locală pot fi subminate de către unii dintre colegii lor care nu înţeleg faptul că legea se aplică şi cu vorba bună şi cu măsuri echilibrate cu scop preventiv. Am apreciat activitatea Poliţiei Locale de fiecare dată când şi-a făcut corect treaba, dar nu voi ezita să sancţionez derapajele celor care nu îşi înţeleg misiunea de poliţist local. Aceştia trebuie să plece din slujba comunităţii!", a postat pe Facebook primarul Bacăului.

Întreaga scenă a fost filmată şi postată pe site-urile de socializare. Cei prezenţi au sesizat că nici poliţiştii nu purtau mască.

Potrivit normelor aprobate de autorităţi, purtarea măştii este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise. Nerespectarea acestor măsuri se sancţionează cu amendă între 500 şi 2.500 de lei.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța