VIDEO Poştaşii şi-au cerut drepturile în faţa Prefecturii FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune de protest a lucrătorilor poștali

Angajaţi ai Poştei din judeţul Bacău au pichetat luni, între orele 09:30 şi 10:30, sediul Prefecturii.

Acţiunea a fost organizată de Sindicatul Lucrătorilor Poștali. Printre motivele care au stat la baza deciziei sindicaliştilor de a declanşa acţiunile de protest se numără îngrijorarea faţă de prezentul, dar mai ales viitorul locului lor de muncă.

Conform protestanţilor, această îngrijorare vine din faptul că în ultimii ani, managementul Companiei Naţionale Poşta Română nu a mai încheiat contracte noi în vederea creşterii veniturilor, nu a iniţiat activităţi şi nu şi-a asumat rolul de manager creativ ci doar pe acela de „administrator mediocru".

„Este anormal ca salariaţii să cumpere din banii proprii diverse materiale şi consumabile necesare în activitatea poştală. Ultimele solicitări ale managementului Poştei Române sunt să reducă veniturile salariaţilor cu peste 20% şi concedieri", a declarat Sorin Şova preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali, filiala Bacău.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!