VIDEO Femeie posedată de demoni, exorcizată la biserica jandarmilor din Bacău. A visat moartea, care i-a băgat cuţitul în inimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 56 de ani din comuna vasluiană Ivăneşti este exorcizată zilele acestea în Bacău, la biserica Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Medicii ieşeni i-au spus că nu are nimic din ceea ce ar putea trata ei, iar, din punct de vedere psihic, ea este considerată sănătoasă. Preotul militar Iulian Ichim, care i-a citit rugăciuni o zi întreagă, consideră că este un caz grav în care Necuratul a pus stăpânire pe femeie.

Gemete, glasuri care ies din piept cumva nefiresc, ţipete de disperare. O femeie a fost adusă de copii la Biserica „Sfânta Treime“ din Bacău, la preotul Iulian Ichim, cunoscut pentru experienţa şi harul în tratarea demonizaţilor. Femeia stă lungită pe podea, se contorsionează, plânge şi acuză că se sufocă. Preotul îi cere să facă cruce, dar ea nu poate să-şi coordoneze mişcările. Anişoara este văduvă de nouă ani şi are tot atâţia copii pe care-i creşte singură. În urmă cu trei luni, aproape de Naşterea Domnului, a avut un vis. A venit la ea o femeie în negru care a vrut să-i bage un cuţit în inimă. De atunci, simte că se sufocă, că-i umblă ceva prin organe, ca un şarpe, alteori, ca un ghem care o atinge sub coaste, la inimă, simte că cineva a pus stăpânire pe ea. A fost internată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, dar medicii nu i-au găsit nimic. A fost investigată de psihologi şi au găsit-o clinic sănătoasă. „Medicii mi-au spus că ei nu au ce să-mi facă, să mă duc să mă caut la biserică“, a spus Anişoara.


Văduva din Ivăneşti a fost la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Poiana Borş. Starea ei nu s-a ameliorat. A aflat de preotul militar Iulian Ichim, care a deprins taina exorcizării de la preotul Cezar Ioan Negru. „Am mai avut cazuri de demonizaţi, dar acesta este unul grav. Femeia se târăşte, spune că are ceva care-i umblă prin corp. Nu a vrut să bea aghiazmă, mâna nu poate să o mişte să facă cruce“, a spus preotul Iulian Ichim, transpirat după prima slujbă. În biserica jandarmilor băcăuani s-au citit rugăciuni toată noaptea. Militarii, care au mai văzut cazuri de demonizaţi, care se manifestau în preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi, la S Parascheva, nu s-au apropiat de ea.„Cei demonizaţi au o putere mare, sunt greu de ţinut pe loc. Jandarmii au mai văzut aşa ceva la Iaşi, la Sfânta Parascheva.  Am stat toată noaptea în rugăciune, la biserică. A făcut urât, s-a zbătut şi a scos sunete greu de descris. Acum este mai lucidă“, a spus preotul băcăuan, după o noapte de slujbă de exorcizare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort