Victimele golanilor cu grade din Bacău cer dreptate în van

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După luni întregi, anchetele care-i vizează pe militarii şi poliţiştii din Bacău n-au ajuns la niciun rezultat. Oamenii legii sunt acuzaţi că au lovit cu ranga de fier, cu pumnii şi picioarele şi că au abuzat sexual un băieţel de patru ani în unitatea militară.

Nicolae Clapă (46 de ani), subofiţerul Unităţii Militare de Tancuri din Bacău, acuzat în urmă cu mai bine de două luni că a violat un băieţel de patru ani şi jumătate, este în continuare în libertate. Răzvan Aursulesei, agent la secţia 2 de Poliţie, acuzat de un tânăr de 19 ani că l-a bătut la sfârşitul lunii iunie cu o bâtă metalică în faţa unui club din oraş, este şi el în libertate.

Petrică Cioloca şi Costel Negru, agenţi ai Poliţiei din Comăneşti, sunt anchetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, fiind acuzaţi că l-au bătut măr pe un bărbat de 36 de ani până ce i-au rupt o venă de la inimă. Şi ei sunt, însă, tot în libertate.

Şi-au păstrat funcţiile

Cu toate că oamenii poartă uniformă fie militară, fie de poliţie, anchetele care îi vizează sunt departe de a se finaliza. Din cele patru dosare penale, două zac pe masa poliţiştilor şi alte două pe cea a procurorilor.

„Dosarele lui Cioloca şi Negru sunt la Parchet deoarece acolo s-a depus plângerea, nu la poliţie. Ştiu că în toate cazurile încă nu s-au finalizat cercetările. Încă se adună probe“, a declarat Gabi Ştefănescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Cu toate că anchetele sunt departe de a se finaliza în toate dosarele, o parte dintre cei acuzaţi sunt puşi în continuare să vegheze la siguranţa băcăuanilor. Aursulesei, Negru şi Clapă merg în continuare la serviciu, iar Cioloca s-a pensionat între timp pe caz de boală.

Marius Bogdan Pricop (18 ani)  din municipiul Bacău îl acuză pe Răzvan Aursulesei, agent la secţia 2 de Poliţie, că l-a bătut la sfârşitul lunii iunie cu o bâtă metalică în faţa unui club din oraş. Tânărul s-a ales cu o luxaţie de mandibulă, iar trei dinţi i-au sărit din gură. În plus, Pricop este vânăt pe tot corpul, întrucât, susţine el, a fost bătut şi cu picioarele şi pumnii de poliţist. Tot pentru bătaie sunt cercetaţi şi Petrică Cioloca şi Costel Negru, agenţi ai Poliţiei din Comăneşti. Dosarul lor se află pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, fiind acuzaţi că l-au bătut măr pe Constantin Cernat (36 de ani) în timp ce se întorcea de la o petrecere.

Verdict bizar al medicilor legişti

Omul a ajuns la spital în stare extrem de gravă şi a intrat rapid în sala de operaţie. Pe masa de operaţie, medicii au constatat că Cernat are abdomenul plin cu sânge pornit dintr-o venă spartă şi ruptură de intestine.

Neculai Clapă (46 de ani), subofiţer în Unitatea Militară de Tanciuri, este cercetat pentru viol. Cu toate că micuţul de patru ani a acuzat multe zile dureri în zona anală şi lenjeria intimă i-a fost plină de sânge, medicii legişti au afirmat că „nu se întrunesc elementele constitutive ale unui viol“.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model