Un tânăr a căzut de la 25 de metri înălţime, în timp ce căuta bureţi pe munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din oraşul băcăuan Slănic Moldova, a fost transportat în stare gravă la spital, după ce a căzut pe munte, de la aproximativ 25 de metri înălţime, în timp ce căuta bureţi, acesta fiind găsit de pompieri după mai bine de trei ore şi jumătate de căutări.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, tânărul, împreună cu doi prieteni, căuta bureţi pe munte, în zona Valea Lupului din apropiere de oraşul Slănic Moldova, iar la un moment dat a alunecat de pe o stâncă şi a căzut de la aproximativ 25 de metri înălţime.

Tinerii care îl însoţeau pe adolescent au sunat imediat la numărul de urgenţă 112 şi au solicitat sprijinul unei echipe de intervenţie. "Din păcate, cei care ne-au solicitat sprijinul nu au putut să ne indice zona în care se află astfel încât localizarea lor s-a făcut foarte greu. În cele din urmă, după trei ore şi jumătate de căutări, în care echipajul de intervenţie a parcurs cinci kilometri pe jos, pe un teren accidentat şi în condiţii meteo nefavorabile, de ploaie şi ceaţă, tinerii au fost găsiţi. Adolescentul de 18 ani era în stare conştientă şi avea o fractură la unul dintre picioare, fiind scos dintre stânci, de la aproximativ 25 de metri, cu ajutorul unei tărgi şi a două cordiţe. Ulterior, victima a fost transportată doi kilometri pe jos, în teren accidentat, apoi preluată de un autoturism cu tracţiune integrală a Consiliului Local Slănic Moldova şi dusă până la autosanitara SMURD", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Preluat de echipajul SMURD, tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, arată Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă