Ucigaşul de la Oneşti a fost arestat pentru 30 de zile. Lama cuţitului cu care şi-a masacrat victimele avea 27 cm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Moroşan a fost arestat preventiv

Gheorghe Moroşan şi-a premeditat într-un fel faptele, după ce a fost avertizat de foştii vecini de bloc că în apartamentul pe care l-a pierdut în instanţă cineva lucrează.

Gheorghe Moroşan, bărbatul care a sechestrat în aparatament şi a omorât ulterior doi muncitori la Oneşti a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la o săptămână de la comiterea faptelor. El se află încă internat la Spitalul din Bacău, iar decizia arestării sale va intra în vigoare din momentul în care va merge efeciv în arestul poliţiei. 

De altfel, procurorii au şi refăcut filmul evenimentelor tragicie din urmă cu o săptămână.

„La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil. Înainte de a ajunge la locaţia menţionată inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din Mun. Oneşti, de unde în intervalul orar 11:26-11:29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper. Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai S.C. C. S.A., care executau reparaţii la instalaţia electrică.

Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său. La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie. Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei  şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările.  În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână. După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare. Victima I.S. a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp iar victima P.D. a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul", potrivit procurorilor.

Vă mai recomandăm:

Filmul sângeros de la Oneşti, spus de procurori. Ei cer arestarea monstrului care a ucis doi oameni

Criminalul de la Oneşti are nouă plăgi prin împuşcare cu bile de cauciuc şi muniţie letală. Ce spun medicii

Cine sunt victimele criminalului din Oneşti: „Silviu era orfan de mamă de la trei ani“

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie