Teste de paternitate plătite din banii bugetului local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un băcăuan a primit 3.600 de lei de la Primărie pentru a demonstra că este tatăl unui adolescent de 16 ani. Omul a ajuns în această situaţie după ce, în urmă cu 18 ani, a păcălit autorităţile din Germania declarându-şi o identitate falsă. 

Acordarea ajutoarelor de urgenţă, oferite de obicei de Primăria Bacău unor familii aflate în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii sau accidente, a intrat într-o nouă etapă.
Ion Iancu, (59 de ani) a reuşit să-i convingă pe consilierii locali să-i acorde un ajutor de urgenţă în valoare de 3.600 de lei pentru a-şi face teste ADN din care să reiasă că este tătăl unui adolescent de 16 ani. Asta după ce, atât Ion Iancu, cât şi soţia sa, Mariana Iancu (59 de ani), au declarat la naşterea fiului lor, care a avut loc în Germania în anul 1994, un alt nume de familie decât cel real.

Certificat de naştere cu nume fals

Băcăuanul mai recunoaşte că în 1992, imediat după ce s-a stabilit în Germania, s-a decis să păcălească autorităţile din această ţară, fără să explice exact motivul care l-a determinat să facă acest lucru. „Când am ajuns în Germania împreună cu familia am făcut, cred, cea mai mare prostie din viaţa mea. Am decis să le spunem autorităţilor de acolo alte nume de familie decât cele reale. Am ales numele de Cojocaru. A fost o greşeală pe care mi-o asum“, a spus Ion Iancu. Dacă în primii doi ani bărbatul nu a avut de suferit din cauza deciziei, repercusiunile au venit în 1994, odată cu naşterea fiului său, Patrick Cojocaru.

Nici în acel moment familia nu a avut curajul să îşi recunoască adevărata identitate. „Eu lucram pentru Primăria oraşului Georgsmarienhütte. Munceam la spaţii verzi, îngrijeam iarba. Copilul mi-a fost botezat de un angajat al acelei Primării. Mi-a fost ruşine să-i spun că, de fapt, noi avem alt nume decât cel pe care îl ştia el. Aşa s-a ajuns în situaţia ca fiul meu să obţină un certificat de naştere cu un nume fals“, a recunoscut bărbatul. Imediat după naşterea copilului, familia a decis să se reîntoarcă în ţară, moment în care au început problemele legate de falsa identitate a copilului.

Chiar dacă au solicitat în România eliberarea unui certificat de naştere pentru copil pe numele real de Iancu, nu a fost posibil acest lucru din lipsa unor probe clare care să ateste că bărbatul este tatăl biologic. După 16 ani în care s-au zbătut prin tribunale, au găsit soluţia salvatoare prin efectuarea unor teste ADN. Omul spune însă că nu are banii necesari să facă acest lucru. Singurul venit al familiei este pensia de boală de 381 de lei a lui Ion Iancu, aşa cum reiese din ancheta socială efectuată de Serviciul Public de Asistenţă Socială Bacău.

Bărbatul spune că, odată ce situaţia fiului său va fi rezolvată, nu-i vor creşte veniturile cu foarte mulţi bani, dar copilul va avea noi oportunităţi. „El nu a luat niciodată bursă şcolară sau alocaţie pentru că nu are buletin. Nici măcar nu poate să iasă din ţară. Îmi pare rău de el. Nu vreau să sufere din cauza unei greşeli făcute de familia lui în urmă cu mai mulţi ani“, a mai spus Iancu. Povestea i-a impresionat pe o parte din consilierii locali, iar 15 din cei 20 de aleşi prezenţi la şedinţă au decis să îi acorde votul necesar obţinerii ajutorului social.

„Nu dăm bani pentru încălcarea unor legi“

„Domnul Iancu Ion se găseşte într-o situaţie deosebită. Veniturile familiei sunt situate cu mult sub limita posibilităţii de a acoperi costurile privind analiza pentru stabilirea paternităţii pe baza testului ADN“, se arată în motivarea semnată de Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.
Unii au preferat să se abţină, având în vedere că băcăuanul nu a respectat legea peste hotare. „Mi se pare ciudat. Înţeleg să ajutăm oameni care au probleme de sănătate sau au rămas, Doamne fereşte, fără casă. Nu mi se pare corect însă să dăm bani unei familii care a ajuns în această situaţie prin încălcarea unor legi, chiar dacă nu a făcut asta în ţară la noi“, a spus Nicolae Zaharia, unul dintre consilierii locali care s-a abţinut de la vot.

Nici locuitorii oraşului nu înţeleg gestul făcut de Primăria Bacău. „Eu cred că sunt mulţi oameni care vor să facă teste de paternitate. Nu este însă o situaţie chiar atât de grea încât să apelezi la ajutorul comunităţii locale. Când faci o prostie în viaţă îţi asumi riscurile, te gândeşti la consecinţe. Nu poţi să laşi greşeala pe umerii comunităţii“, a spus Flavius Corung, un băcăuan de 42 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO