Târgul de animale, mai căutat decât pet shop-urile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câţiva iepuri şi căţeluşi aşteaptă să-şi găsească stăpân

Zeci de băcăuani vin săptămânal la târg pentru a-şi cumpăra un animal de companie la preţuri cu 50% mai mici decât în pet shop-uri.   

În această dimineaţă, târgul de animale de companie din Piaţa Centrală a fost luat cu asalt de sute de clienţi. Zeci de vânzători nu s-au lăsat descurajaţi de frigul de afară şi şi-au lăudat marfa la trecători. Ei au expus pentru băcăuani pui de găină, fazani, raţe, câini, pisici, dar şi iepuri de talie mică şi „uriaşi“ belgieni. Ca de obicei, cei mai curioşi vizitatori au fost copiii.

„Am cedat rugăminţilor fiicei noastre de a-i cumpăra un canar. A costat 40 de lei“, ne-a spus Irina Manea, o băcăuancă venită la târg. Cine şi-a pierdut animalul de companie favorit a avut astăzi toate şansele să-l înlocuiască, după o vizită la târg.

Pui caniche cu 50 de lei

Sute de patrupede de toate rasele, dar şi animale mai puţin întâlnite, toate au aşteptat un stăpân responsabil. „Particip la târgul de animale de 23 de ani, de când a fost deschis, şi expun iepuri de rasă «Argintiu Francez». Se vând foarte bine pentru frumuseţea blănii lor, chiar dacă costă şi până la 500 de lei“, ne-a spus Anton Cojocaru, un expozant. Pe lângă animale, băcăuanii găsesc porumbei, dar şi zeci de specii de papagali.

„Vând papagali, canari, peruşi, dar şi papagali Rosella, o specie mai pretenţioasă, însă mai viu colorată. Profit că se dau bine la copii“, a explicat Andrei Neamţu, un alt comerciant. Numărul mare de vizitatori  se explică prin faptul că preţurile sunt accesibile.

Cu 500 de lei cumperi un pui rottweiler, iar cu 50 de lei unul de caniche. Cei care vor să cumpere un iepure din rasa Uriaş Gri German trebuie să plătească 300 de lei pentru exemplarele mari, în timp ce, pentru un porumbel, până în 50 de lei. Vânzătorii spun că preţurile sunt cu 50% mai mici decât în pet shop. „Noi vindem o pisică persană cu 400 de lei, în timp ce în magazin ea costă 800 de lei“, a declarat Irina Manea, vânzătoare.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Calea ferată poate fi refăcută cu banii luați de la UE pentru Apărare. „Tehnica militară merge cu trenul”
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă