Sute de basarabeni îşi vor petrece Crăciunul pe vechi la Slănic Moldova. Pârtia de schi, una din atracţiile staţiunii, nu are zăpadă suficientă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de basarabeni, care ţin Crăciunul pe vechi, vor veni şi în acest an la hotelurile din Slănic Moldova. Cei mai mulţi şi-au rezervat din timp sejurul. Pe masa de Crăciun vor avea bucate tradiţionale româneşti, băuturi proprii cum ar fi coniacul Kvint sau votcă iar ajunul va fi sărbătorit  cu muzică şi surprize. Singura dezamăgire este că până acum nu a nins suficient încât pârtia de schi de pe Nemira să fie deschisă.

Sute de moldoveni sunt aşteptaţi în perioada 6-9 ianuarie la Slănic Moldova. Dealtfel, staţiunea este una dintre destinaţiile preferate ale celor care ţin Crăciunul în stil iulian (pe vechi), alături de staţiunile de pe Valea Prahovei sau alte locuri frumoase din ţară. „Anul acesta vin cei care s-au fidelizat cu staţiunea şi petrecerile noastre. Noi avem 180 de locuri de cazare, rezervate  pentru cei care serbează Crăciunul dar şi pentru sportivi sau persoane aflate la tratament. În toată staţiunea vor fi câteva sute de persoane, nu numai la mine, ci şi în alte locaţii“, a spus Ioan Munteanu, manager la hotelurile Euro Vacanţa.

Basarabenii care vin an de an la Slănic Moldova au propriile preferinţe în materie de mâncare şi băutură. De pe masă nu lipsesc toba, cârnaţii, chişca, afumăturile de porc dar şi siliotca murată. „Meniurile sunt făcute la cerere, unii ar putea dori păstrăv, alţii siliotcă, o friptură cu cârnaţ. Basarabenii preferă să-şi aducă băutura cu care sunt învăţaţi acasă, coniac, votcă şi vin. La petrecerea de ajun de Crăciun nu va lipsi muzica românească dar şi alte surpize pe care le va aduce Moşul“, a mai spus Ioan Munteanu.

Adrian Şerban, primar Slănic  Moldova: „Am folosit tunurile de zăpadă, dar nu e suficient“

Pârtia de Schi Nemira de la Slănic Moldova, investiţie de peste 5 milioane de euro, nu este deschisă iubitorilor sporturilor de iarnă. Până la această oră, stratul de zăpadă depus este de doar câţiva centimetri, insuficient pentru schi. În ultimile zile au fost folosite tunurile de zăpadă, dar lipsa precipitaţiilor şi temperaturile crescute au făcut ca eforturile să fie zadarnice. „Din păcate nu a nins, nu avem zăpadă suficientă pentru schi. S-a dat cu tunurile de zăpadă, dar e prea puţin, este nevoie şi de un strat de zăpadă naturală. Sper ca Dumnezeu să ne ajute să ningă, încât turiştii să beneficieze şi de pârtia de schi“, a spus primarul staţiunii Slănic Moldova, Adrian Şerban.

Mai multe pentru tine:
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie