„Strategii de consiliere psihopedagogică a părinţilor“, program de formare continuă împotriva abandonului şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CCD Bacău organizează un curs de formare continuă pentru consilierea părinţilor împotriva abandonului şcolar. Valea Trotuşului FOTO Mircea Merticariu

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va relansa programul de formare continuă „Strategii de consiliere psihopedagogică a părinţilor”, destinat tuturor cadrelor didactice din sistemul preuniversitar. Cursurile încep sâmbătă, 15 noiembrie, la Colegiul Tehnic ”Dimitrie Ghika” Comăneşti, unde vor participa cadre didactice din Asău, Agăş, Comăneşti, Dărmăneşti, Dofteana, Ghimeş - Făget, Palanca şi Brusturoasa.

Cursul este fundamentat pe politica educaţională din România, în contextul sistemului educaţional european, stabilit prin Strategia „Europa 2020”, se va desfăşura pe parcursul a 40 de ore, teorie şi aplicaţii şi este purtător a 10 credite profesionale transferabile.  Prin acest program de formare continuă se doreşte reducerea ratei de abandon şcolar sub 10%, cel puţin 95% dintre copii să fie înscrişi în ciclul de învăţământ preşcolar dar şi creşterea la 15% a nivelului de participare a adulţilor, în sistemul de învăţare de-a lungul vieţii. ”Programul relansat acum la Comăneşti susţine în mod real oferta anuală. Participanţii vor beneficia şi de un util suport de curs, apărut sub egida editurii noastre şi, totodată, vor căpăta competenţe noi, pe care le vor putea valorifica în activitatea didactică”, ne-a declarat profesorul Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

Prin obiective, conţinut şi strategie, programul „Strategii de consiliere psihopedagogică a părinţilor” susţine promovarea în practică a misiunii asumate de Legea Educaţiei Naţionale, care stipulează şi „formarea, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene”. În cadrul cursurilor se asigură o pregătire generală, sub aspect teoretic, dar şi o pregătire specifică, sub aspect metodologic şi practic, ce poate fi aprofundată şi dezvoltată individual, conform opţiunilor cursantului. „Curriculumul programului, centrat pe ultimile noutăţi în domeniul strategiilor de consiliere psihopedagogică a adulţilor, configurează un câmp de formare în care cursantul dobândeşte informaţii ştiinţifice, dezvoltă competenţe socio-profesionale specifice, valorifică experienţa personală şi exersează tehnici de aplicare a cunoştinţelor în situaţii educaţionale, reale sau prefigurate.  Tehnicile aplicative, propuse spre reflecţie şi antrenament, vor permite asimilarea unui management educaţional, fundamentat de ultimile noutăţi în domeniul educaţiei adulţilor – părinţi şi, implicit, formarea competenţelor specifice în trasee personalizate“, a mai precizat Gabriel Stan.

Echipa de formatori este alcătuită din profesorii: Maria Mătăsaru, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului,  Elena Seghedin, lector universitar dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei -  Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi,  Elena Hussar, Viorica Pricopoaia, Carmen Nedelcu şi Maria Chiriloaie.

În motivaţia programului de formare continuă al CCD Bacău, avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, se mai arată că prin aceste cursuri se încearcă schimbarea de atitudine asupra educaţiei adulţilor, profesori şi părinţi, adaptate la cerinţele europene, prin calitate şi cunoaştere, precum şi abilitarea cadrelor didactice cu noi strategii de cointeresare a familiei, ca factor educaţional, într-o societate dinamică. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile