Sentință pentru teroristul din Onești. Gheorghe Moroșan are de plătit daune de 2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Moroșan, autorul unei duble crime la Onești, a fost condamnat la 30 de ani închisoare. Soția lui va sta 12 ani după gratii, iar cei doi au fost obligați la plata unor daune ce însumează 2 milioane de euro.

Gheorghe Moroșan FOTO arhivă Adevărul

Tribunalul Bacău a pronunțat vineri, 7 octombrie, un prim verdict în cazul lui Gheorghe Moroșan, cunoscut și ca teroristul de la Onești.

Bărbatul a primit 37 de ani de închisoare și 4 luni de închisoare prin contopirea pedepselor primite pentru lipsire de libertate, omor calificat şi tulburarea liniştii publice, dar instanța i-a redus pedeapsa cu 7 ani pentru a se încadra în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

„În temeiul articolului 60 Cod Penal, reduce pedeapsa aplicată inculpatului Gheorghe Moroșan la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de lege, respectiv 30 de ani de închisoare”, au stabilit judecătorii Tribunalului Bacău. 

Aurelea Moroșan, soția criminalului, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate şi omor calificat.

Gheorghe Moroşan şi soţia sa FOTO arhivă Adevărul

Magistrații au decis ca cei doi să le plătească rudele celor doi muncitori uciși daune materiale și morale ce însumează 2 milioane de euro și au pus sechestru pe tpate bunurile deținute de Gheorghe Moroșan în vederea recuperării prejudiciului.

„În vederea garantării reparării pagubelor produse prin săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul prezentului dosar și executării cheltuielilor judiciare efectuate în cauză, dispune instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor deţinute, prezente şi viitoare (bunuri imobile, bunuri mobile, sume de bani aflate în conturile deţinute la unităţi bancare, actiuni şi/sau părţi sociale deținute la societăți comerciale, precum şi orice alte bunuri deținute sau care vor fi dobândite ulterior), aparținând inculpatului Gheorghe Moroșan”, au stabilit judecătorii Tribunalului Bacău. 

Decizia poate fi contestată la o instanță superioară.

Nu a recunoscut nimic

Înainte de pronunțarea verdictului, Moroșan dăduse declarații rupte de realitate în fața instanței.

„Moroșan a dat declarații halucinante și acuză <o înscenare din partea poliției>, cum că polițiștii ar fi vinovați de moartea victimelor fiindcă i-ar fi <confundat> cu agresorii, iar la intrarea în apartament i-ar fi luat la bătaie. Pe scurt, nu recunoaște crimele”, declara avocatul Adrian Călin Cuculis.

Rudele celor doi muncitori care au fost uciși ceruseră daune materiale și morale de 12.000.000 de euro, iar Parchetul a fost de acord ca despăgubirile să fie admise în totalitate. 

„Am solicitat ca Moroșan să fie condamnat la 30 de ani de închisoare. Parchetul a pus concluzii pentru condamnarea la 30 de ani pentru Moroșan și 13 ani pentru Aurelia Moroșan, soția acestuia. Pronunțarea urmează a fi dată peste 2 săptămâni”, spunea avocatul Adrian Călin Cuculis.

Dublă crimă din răzbunare

În ziua de 1 martie 2021, doi muncitori în vârstă de 36 şi 52 de ani, care renovau un apartament în Oneşti, au fost ucişi de către fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Bărbatul i-a sechestrat şi i-a legat pe cei doi în balconul locuinţei, apoi i-a înjunghiat repetat.

Poliţia a deschis focul pentru a intra în apartament, după ce negocierile dintre agresor şi forţele de ordine au eşuat, la capătul a mai bine de şase ore. Agresorul a fost rănit, fiind spitalizat.

Din cercetările ulterioare a rezultat că agresorul - Gheorghe Moroşan - avea asupra sa un cuţit cu lama de 27 de centimetri, spray paralizant şi 10 coliere autoblocante, cu care apoi şi-a imobilizat victimele. El a început să lovească victimele cu cuţitul când unul dintre muncitori l-a lovit cu piciorul, conform procurorilor.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort