Sechestru pe vila lui Sorin Ovidiu Vîntu din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila lui Sorin Ovidiu Vîntu de pe strada V. Alecsandri

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra proprietăţilor lui Sorin Ovidiu Vîntu din municipiul Bacău.

Este vorba despre un teren de 1733 metri patraţi şi două construcţii de pe strada Vasile Alecsandri, nr 7. Sechestrul averii din Bacău a controversatului om de afaceri vine împreună cu alte 80 de imobile, bunuri şi conturi bancare deţinute de omul de afaceri în întreaga ţară.

Vila din centrul oraşului, în care au locuit prim-secretarii Partidului Comunist Român până în anul 1989, a fost cea mai scumpă proprietate scoasă la vânzare în municipiul Bacău. Preţul cerut de Vîntu, la începutul anului, era de 600.000 de euro.

Interesată de tranzacţie a fost, la sfârşitul primăverii acestui an şi Primăria Bacău, care intenţiona să o transforme în Casa Căsătoriilor, însă vânzarea nu a mai avut loc.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort