S-a deschis strandul Letea. Care sunt tarifele pentru public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luni, 18 iunie, s-a deschis Ştrandul Letea Bacău. Programul este zilnic, de la ora 10.00 la ora 19.00, iar tariful de intrare este neschimbat faţă de anul trecut.


Ştrandul dispune de două bazine: bazinul mic cu o adâncime cuprinsă între 0,80 -1,00 cm şi bazinul mare cu o adâncime cuprinsă între 1,4-2,2 cm. Apa este monitorizată în permanenţă, curăţată şi schimbată la cel puţin 3 zile. Tratarea apei se efectuează prin metoda clorinării apei, existând un sistem de automonitorizare a clorului liber rezidual.

De asemenea, Ştrandul Letea pune la dispoziţia băcăuanilor, şi nu numai, şi un punct de prim ajutor cu voluntari de la Crucea Roşie Bacău, vestiare şi duşuri, loc de joacă cu nisip.

Taxele de acces sunt neschimbate fată de anii anteriori, respectiv:

– Copii 0-3 ani – gratuit

– Copii                -3 lei/zi

– Adulţi              – 5 lei/zi

– Taxa şezlong – 7 lei/buc/zi

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare