Prima staţiune balneoclimatică din România care şi-a certificat izvoarele pentru exploatare în scop terapeutic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO www.economica.net

Staţiunea Slănic-Moldova din Bacău a obţinut licenţă de exploatare pentru izvoarele pe care le are în administrare. Izvoarele sale sunt certificate acum pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă 5 ani, astfel încât pot fi exploatate în scop terapeutic.

Demersurile pentru obţinerea licenţei de exploatare a izvoarelor minerale de la Slănic-Moldova au început în luna martie 2017, prin semnarea unui acord între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), Institutul de Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti şi Primăria Slănic-Moldova. 

Acordul conferea primăriei Slănic-Moldova dreptul de a solicita şi de a obţine licenţa de explorare pentru 9 din cele 11 izvoare existente în staţiune. 

În octombrie 2017, primăria a obţinut licenţa, care includea, însă, o serie de obligaţii (proiecte de mediu, protecţie hidro-sanitară, amenajarea izvoarelor). În luna august 2019 au fost obţinute indicaţiile terapeutice de la Institutul de Medicină Fizică şi Balneologie, iar pe 16 martie 2022 s-a semnat licenţa de exploatare.

„Imediat ce am ajuns la primărie, în luna iunie 2016, mi-am dat seama că este foarte important pentru dezvoltarea sănătoasă şi sustenabilă a localităţii noastre ca izvoarele minerale să ajungă în administrarea primăriei, cea mai potrivită entitate care să administreze aceste izvoare echitabil, echidistant, cu dorinţă şi pricepere, cu resurse generate din comunitate. 

În acel moment, izvoarele făceau obiectul unor litigii între agenţii economici din Slănic-Moldova, litigii care au provocat mari suferinţe, condamnând staţiunea la subdezvoltare. 

Pe toată lumea interesa profitul imediat, dar nimeni nu se gândea la faptul că izvoarele pot contribui la dezvoltarea sustenabilă a localităţii. În acest sens, în pofida situaţiei financiare grave în care eram la acel moment, am luat decizia să pornim pe acest drum de certificare a izvoarelor”, a declarat Gheorghe Baciu, primarul oraşului Slănic-Moldova, potrivit bacau.net.

Slănic-Moldova, renumită pentru izvoarele sale

În toată această perioadă s-au făcut analize repetate, din punct de vedere fizico-chimic, al radioactivităţii şi din punct de vedere microbiologic. Ulterior, Institutul de Medicină Fizică şi Balneologie a certificat faptul că izvoarele minerale au indicaţii terapeutice, lucru care, de altfel, era cunoscut la nivelul staţiunii şi care a reprezentat ultimul pas în obţinerea licenţei de exploatare.

„Putem spune cu mândrie că Slănic-Moldova este prima staţiune balneoclimatică din România care şi-a certificat izvoarele. Slănic-Moldova este, aşadar, la un început de drum bun, un drum sănătos, drum pe care îl vom parcurge strâns legat de această resursă naturală pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu şi de care suntem obligaţi să avem grijă”, a mai spus primarul Gheorghe Baciu.

Staţiunea Slănic-Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, uşor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice şi oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru tratament în numeroase afecţiuni.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Top 10 staţiuni termale din România faimoase în lume. Locurile căutate pentru aerul pur şi apele vindecătoare

Judeţul „inundat“ de ape tămăduitoare. Ce s-a ales de faimoasele izvoare termale ale Hunedoarei

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu