Prezervative pline cu alcool în Penitenciarul Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginaţia deţinuţilor de la Penitenciarul Bacău, dar şi a rudelor acestora nu cunoaşte limite. Agenţii de la unitatea băcăuană au descoperit cu stupoare la controlul efectuat asupra unei femei venite în vizită la o persoană privată de libertate că în cutiile cu suc erau introduse prezervative încărcate cu alcool.

Agenții Penitenciarului Bacău au făcut ieri o descoperire care i-a luat prin surprindere la unul dintre vizitatorii veniți la un deținut.

Vizitatorul avea trei cutii cu suc a câte doi litri fiecare, care aveau în interior câte două prezervative umplute cu alcool şi destinate unei persoane private de libertate, arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", ne-a declarat inspector Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt Penitenciarul Bacău.

Cea care a încercat să introducă alcool în penitenciar este o femeie din județul Neamț. Magdalena Dragomir a fost dată pe mâna judecătorului delegat care i-a interzis să mai intre în unitatea de detenţie pentru următoarele şase luni.

"Mai mult decât atât, judecătorul delegat a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău pentru a o cerceta pentru introducerea de obiecte interzise în penitenciar", ne-a mai spus Mădălina Mătăsaru.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă