Premieră pentru Moldova. Intervenţie chirugicală rară, la un copil de 12 ani, la Spitalul Judeţean din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Medicii spitalului din Bacău au efectuat o intervenţie chirugicală pediatrică în premieră în Moldova şi printre puţinele de acest gen din ţară. Intervenţia a fost posibilă cu ajutorul unui aparat laser ultraperformant care a permis operarea unei malfomaţii renale la un băiat de 12 ani.

Medicii de la Spitalul de Urgenţă din Bacău au efectuat o intervenţie chirurgicală în premieră pentru Moldova şi i-au redat practic viaţa unui copil de 12 ani,

”Trebuie să menţionăm că intervenţiile renale pediatrice sunt foarte rare în ţară, că echipa medicală care participă la astfel de operaţii trebuie pregătită în străinătate şi că beneficiile ulterioare pentru pacienţi sunt imense. În primul rând că scapă de durerile insuportabile, iar ulterior pot avea după o recuperare rapidă, o viaţă normală de adult”, a declarat medicul Mihai Galinescu, medic primar chirurgie pediatrică la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău.

„În mod practic, cu ajutorul acestor instrumente vom putea efectua intervenţii chirurgicale endourologice, care folosesc numai orificiile şi căile naturale urinare, fără a mai fi nevoie deloc de incizii. Una dintre aceste intervenţii este cea de extragere a calculilor renali sau ureterali, care la copii apar, in marea majoritate a cazurilor, ca o consecinţă a unor malformaţii renale. Până în acest moment aceşti calculi trebuia extraşi laparoscopic sau prin chirurgie deschisă”, spun reprezentanţii SJU Bacău.

Intervenţiile de genul celei amintite sunt posibile datorită aparatului laser Holmium, alături de un ureteroscop digital flexilbil, ambele Storz, de ultima generaţie, care au fost achiziţionate printr-o donaţie a firmei Dedeman în valoare de peste 100 000 de euro.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cazul bizar al româncei care a trăit patru ani cu o spatulă de 20 de centimetri în abdomen. Ce a decis instanţa

Un bărbat din Cluj este anchetat după ce a făcut operaţii estetice fără a deţine atestate legale

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră