Prejudiciu imens adus bugetului de către un grup de evazionişti. Trei persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza celor două judeţe.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au efectuat luni patru percheziţii domiciliare în judeţele Bacău şi Galaţi, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în evaziune fiscală.

Poliţiştii au pus în aplicare un număr de 4 mandate de aducere iar la percheziţii au participat şi luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Bacău şi Galaţi şi poliţişti criminalişti.

În vizorul oamenilor legii s-au aflat membrii unei grupări infracţionale organizate, specializată în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, care ar fi creat un prejudiciu în dauna bugetului statului în valoare de 1.200.000 de lei.

“Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 62 de ani ar fi constituit un grup infracţional organizat şi nu ar fi evidenţiat în contabilitatea unei societăţi comerciale tranzacţiile derulate, respectiv achiziţiile şi livrările de deşeuri feroase şi neferoase. Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea recuperării prejudiciului, deşeuri neferoase în valoare de 12.000 de lei şi un autoturism, fiind totodată aplicată măsura sechestrului asigurator asupra contului bancar deţinut de societatea comercială în cauză.Cele patru persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. Trei persoane au fost reţinute de poliţişti şi vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu propuneri legale”, potrivit IPJ Bacău.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”