Precipitaţii record în judeţul Bacău, în ultimile două zile. La Răcăciuni a plouat 136 de litri pe metrul pătrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 48 de ore, pe teritoriul judeţului Bacău au căzut precipitaţii importate, afirmă meteorologii. Codul portocaliu a încetat pentru cea mai mare parte a judeţului, avertizarea mai este valabilă, până la ora 20, doar în estul judeţului. Temperaturile se menţin scăzute pentru această perioadă.

Cele mai multe precipitaţii s-au înregistrat la staţia hidrometrică Răcăciuni – 136 litri/mp. Cantităţi importante s-au înregistrat şi la staţiile hidrometrice: Oneşti – 119 l/mp, Bacău – 105 l/mp, Helegiu – 99 l/mp, Vrânceni – 97 l/mp, Scorţeni – 96 l/mp, Lucăceşti – 90 l/mp, depăşind media multianuală pentru luna octombrie. Spre exemplu, cantitatea medie de precipitaţii căzută în luna octombrie la staţia Bacău este de 48 l/mp. „Aceste precipitaţii au condus la creşteri de debite şi niveluri pe cursurile de apă, fără însă a se atinge cotele de apărare. Acest lucru s-a datorat faptului că precipitaţiile au manifestat constanţă din punct de vedere a cantităţii şi intensităţii, ceea ce a permis scurgerea apei în condiţii de siguranţă. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează avertizarea hidrologică emisă anterior. Astfel, se menţine COD GALBEN în intervalul 13 octombrie ora 12 – 14 octombrie, ora 12 pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad şi afluenţi (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi)“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Bazinale Siret.
De asemenea, se menţine avertizarea de cod portocaliu, până la ora 20 pe Tutova, Zeletin şi afluenţii mici de dreapta ai Bârladului aferenţi sectorului Vaslui – Bârlad.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare