Portret/Nicoleta Lela: „Folclorul românesc este viaţa mea“
0Nicoleta Lela îndrăgeşte muzica populară de la vârsta de trei ani. Cea care i-a insuflat dragostea pentru folclorul românesc a fost mama sa.
„Cântam împreună cu mama. Ea iubea mult muzica populară şi sunt mândră că «mi-a pasat» şi mie pasiunea“, se destăinuie băcăuanca.
Primele sale apariţii pe scenă s-au produs la vârsta de 12 ani, când a început să interpreteze melodii populare în cadrul Ansamblului folcloric „Floricica“.
A primit sprijinul Mariei Şalaru
„Cea care m-a îndemnat să mă înscriu în ansambluri folclorice a fost interpreta de muzică populară Maria Şalaru. Ea a fost cea care m-a încurajat să am încredere în talentul meu. Şi tot ea m-a înscris în Ansamblul «Floricica», cel pe care-l conduce, în cadrul căruia activez şi în prezent“, spune Nicoleta. Tânăra băcăuancă se bucură şi datorită faptului că, de când i-a cunoscut pe profesioniştii de la „Floricica“, dar şi pe cei de la ansamblul Liceului de Artă „Teişorul“, este mai tot timpul pe drumuri, la festivaluri, spectacole şi concursuri, şi are ocazia astfel să viziteze locuri frumoase din ţară. Interpreta povesteşte că, de cele mai multe ori, ansamblurile care au „adoptat-o“ au câştigat premiile cele mai importante la festivalurile naţionale.
„Chiar anul trecut am obţinut locul II la Festivalul Naţional «Dobroge, mândră grădină» pentru că am interpretat cu multă dragoste melodii de muzică populară din zona Moldovei. De asemenea, am obţinut locul II anul trecut şi la Festivalul Naţional «Dor de cânt românesc» la Cumpăna“, detaliază Nicoleta.
Interpreta urmează în prezent cursurile Secţiei de Canto-Popular din cadrul Liceului de Artă şi spune că pentru desele succese obţinute este recunoscătoare profesorului său Florin Blaj.
„Datorită domnului profesor pot promova arta interpretării cântecului şi dansului popular. Sunt norocoasă că particip la cursurile de muzică populară ale dumnealui“, spune tânăra.Nicoleta a înregistrat recent, împreună cu membrii Ansamblului „Floricica“, un DVD de colinde, lansat în cadrul unui spectacol organizat la Bacău, care a umplut sala.
„Avem foarte des spectacole la Teatrul „Bacovia“, însă ultimul dintre ele a avut un motiv special, şi anume lansarea DVD-ului de colinde. A fost un recital reuşit şi suntem bucuroşi că, de Sărbători îi vom putea ajuta pe copiii care au nevoie de sprijin. 30% din profitul pe care îl vom obţine din vânzările DVD-urilor îi vom dona copiilor cu dizabilităţi din cadrul Centrului «Daniel»“, precizează artista.
Vrea să trăiască o viaţă printre costume populare
Adolescenta îşi doreşte să ducă folclorul mai departe pentru că este singurul lucru care contează pentru ea cu adevărat. „Îmi doresc să continui să stau printre interpreţii de muzică populară. Nu m-aş despărţi niciodată de atmosfera în sânul căreia trăiesc de atâţia ani, şi anume cea a costumelor populare, a dansurilor populare, a muzicii populare. Sunt convinsă că voi face tot ce îmi stă în putinţă să ajung să conduc şi eu un ansamblu folcloric aşa cum face doamna Maria Şalaru, pe care o privesc ca model de viaţă“, a încheiat Nicoleta.
întrebări şi răspunsuri
Care sunt interpreţii tăi preferaţi?
Îmi place Maria Şalaru pentru că este cea care m-a lansat în carieră. O plac şi pe Laura Lavric şi sunt fericită că am avut ocazia să cânt alături de ea într-un spectacol.
Ce înseamnă pentru tine muzica populară?
Sunt îndrăgostită de ea până în măduva oaselor şi muzica populară mă reprezintă.
ce-i place
Îi place să gătească prăjituri şi cozonaci. Îi place să călătorească, să asculte muzică populară şi să se joace cu zăpadă.
ce nu-i place
Nu poate suporta oamenii mincinoşi şi lăudăroşi. Nu-i place frigul şi nici ploaia.
profil
nscută. 14 decembrie 1993, Bacău.
studii. Elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă „George Apostu“.
familie. Locuieşte cu părinţii, mai are şase fraţi.