Portret / Roxana Căruntu: „Muzica populară îmi încălzeşte sufletul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra este îndrăgostită în special de hore, sârbe şi bătute şi, chiar dacă are doar 15 ani, a adunat în repertoriul ei peste 30 de cântece autentice. Roxana a făcut cunoştinţă cu folclorul românesc încă din copilărie, când îi plăcea să asculte la televizor muzică populară. Recunoaşte că o influenţă indirectă au avut-o şi părinţii ei, care nu ratau nicio emisiune de floclor de la televizor.

„Ascultam muzică populară toată ziua. La un moment dat am început să fredonez melodii de una singură. Atunci m-a auzit mama, care şi-a dat seama că am voce şi s-a hotărât să mă ducă la Şcoala Populară de Artă“, ne-a povestit Roxana.


Pregătită de Maria Şalaru


Şansa fetei, care atunci avea doar 8 ani, a fost întâlnirea cu renumita cântăreaţă de muzică populară Maria Şalaru.


Interpreta a supus-o unor teste vocale şi şi-a dat seama de potenţialul fetei. De aici până la a urma cursurile Şcolii de Artă Populară nu a mai fost decât un pas. Sub îndrumarea Mariei Şalaru, Roxana a studiat muzica populară timp de trei ani. „Acei ani de studiu mi-au prins foarte bine. M-au ajutat să scap de emoţiile pe care le ai la început când te urci pe scenă. Am reuşit să îmi îmbunătăţesc repertoriul şi să am curaj să merg mai departe“, a explicat Roxana.


A avut însă şi un moment când a crezut că muzica populară va trece pe locul doi în viaţa ei. Deşi a fost sfătuită să dea admitere la Liceul de Artă, fata a ales să urmeze cursurile la un liceu obişnuit. Pentru că destinul nu a vrut să o lase să se îndepărteze foarte mult de scenă, în clasa a IX-a a avut norocul să aibă la clasă un diriginte pasionat de muzică populară şi dansuri.


Dornică de performanţă


După ce a auzit-o cântând, Alexandru Nagy, dirigintele ei a luat-o de mână şi a dus-o la Palatul Copiilor. Obişnuită cu scena, adolescenta şi-a arătat valoarea, iar succesul nu a întârziat să apară. A avut apariţii televizate, a imprimat discuri şi nu a ratat niciun eveniment local la care a fost invitată să cânte.


Pentru că orice talent trebuie probat şi în concursuri, a început să participe la competiţii. Rapid, ea a luat locul doi la concursul „Bobocel de la Bacău“ şi apoi locul I la Festivalul-Concurs, „Cântec drag din plai străbun“, desfăşurat în oraşul  Vaslui. Succesele au făcut-o însă să fie şi mai dornică de performanţă.


Acum, Roxana se pregăteşte intens câte două ore în fiecare zi pentru a se prezenta la concursul „Olimpiada Copiilor“, ce va avea loc la Bacău peste o lună de zile. Are emoţii, însă este convinsă că horele, sârbele şi doinele pe care le va interpreta vor încânta atât spectatorii, cât şi juriul.

_________________

profil
născută.
26 septembrie, 1994, la Bacău.
studii. Elevă în clasa a IX-a la Colegiul „Mihai Eminescu“, Bacău.
familie. Este singură la părinţi.

întrebări şi răspunsuri
Ce interpreţi de muzică populară preferaţi ai?
Pentru că am studiat tainele folclorului românesc sub bagheta doamnei Maria Şalaru, m-am ataşat foarte mult de ea, îmi place cum cântă şi o apreciez pentru pasiunea pe care o arată faţă de muzica populară. De asemenea, îmi place foarte mult de doamna Sofia Vicoveanca însă, din păcate, nu am reuşit niciodată să mă întâlnesc cu ea. 
Se găsesc uşor costume populare autentice?
E foarte dificil să faci rost de costume. În zona Moldovei trebuie să mergi tocmai la Gura Humorului. Eu am avut însă noroc. Bunica mea mi-a dăruit două costume, pe care şi ea, la rândul ei, le avea de la mama sa.

ce-i place
Pentru că-i place să cânte hore şi sârbe, Roxana este îndrăgostită şi de dans. Îi place modellingul şi să călătorească. Şi-ar dori ca într-o zi să vadă Egiptul şi Parisul. Adoră să mănânce dulciuri, să se plimbe cu prietenii şi să meargă la petreceri unde, dacă se simte în largul ei, nu ezită să le cânte prietenilor din repertoriul ei.

ce nu-i place
Roxanei nu-i plac oamenii schimbători şi egoişti. Nu suportă să fie trezită cu noaptea în cap, iar când ajunge la şcoală şi-ar dori ca cineva să o anunţe că materiile engleză şi chimie nu mai fac parte din programa şcolară.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție