Oportunităţile de studiu în Statele Unite ale Americii, prezentate în videoconferinţă la CCD Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul “American Corner Bacău” a găzduit luni, 25 ianuarie, de la ora 14:15, o nouă videoconferinţa din seria “Study in the U.S.A.”, în cadrul căreia fost prezentate universităţile din Montana şi Utah. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti şi Centrul de Consiliere ”Education USA”, din cadrul Comisiei Fulbright România.

Ruxandra Rădulescu, consilier educaţional în cadrul Comisiei Fulbright România şi Lindsey Appell, Fulbright English Teaching Assistant la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea de Vest din Timişoara, au oferit participanţilor informaţii şi sfaturi, cu privire la modul de identificare şi selectare a acestor universităţi şi a programelor dorite, la tipologia testelor standardizate specifice, vorbind, de asemenea şi despre atuurile eseului de admitere şi despre modul de  accesare a burselor de studii.  Speakerii au insistat, totodată şi asupra unor aspecte, precum: viaţa în campusul universitar, specificul programului educaţional în aceste universităţi americane şi activităţile extracurriculare. La eveniment au participat liceeni de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, îndrumaţi de prof. Ana-Maria Andrioaie, prof. Lăcrămioara Constantin, prof. Gabriela Toma şi de prof. Maria-Amelia Ţampău. „Şi cu această ocazie, prin Centrul “American Corner Bacău”, încercăm să creăm o zonă de contact nemijlocit între mediile educaţionale româneşti şi americane. Ar fi păcat dacă elevii noştri nu ar exploata această excepţională oportunitate. Asemenea videoconferinţe pot înlesni tinerilor participanţi accesul la studii universitare, în condiţiile în care aceştia intră în legătură cu profesori de peste Ocean”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău. 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate