Oneştiul găzduieşte prima ediţie a Cupei "Nadia Comăneci" la gimnastică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 26 aprilie, de la ora 10:00, în Sala Polivalentă din Oneşti are loc prima ediţie a Cupei "Nadia Comăneci" la gimnastică. Competiţia este organizată de Fundaţia "Nadia Comăneci" şi Clubul Sportiv Municipal din localitate.

La concurs participă cele mai importante cluburi de gimnastică din ţară, cu cele mai mici reprezentante, respectiv categoria a IV-a ( Nivel 1 + 2 - junioare mici).

Cred că nu este suficient doar să faci performanţă într-un anumit domeniu. Important este să ajuţi tinerele generaţii să facă la rândul lor performanţă, să îţi calce pe urme, chiar să te depăşească, dacă este posibil. De aceea, sper ca prin această competiţie să oferim un şi mai mare imbold micilor gimnaste să continue să muncească şi să se dedice acestui sport minunat, pentru că numai prin dăruire şi implicare totală poţi avea rezultate excepţionale, a declarat Nadia Comăneci, Preşedinte Fondator al Fundaţiei ce îi poartă numele.

Fundaţia Nadia Comăneci susţine sportul românesc,prin programe de genul „10 pentru gimnastică”, care urmăreşte sprijinirea sportului de performanţă şi gimnasticii în special, strângând fonduri pentru a susţine pregătirea sportivă a copiilor şi tinerilor din cluburile din ţara noastră.

Programul „10 pentru gimnastică” a fost lansat în 2008, odată cu sprijinirea unei grupe de gimnastică formată din 12 sportivi, cu vârsta cuprinsă între 7 -10 ani, antrenaţi în regim de internat în cadrul Liceului cu Program Sportiv "Nadia Comăneci" din Oneşti.

Fundaţia "Nadia Comăneci" a sponsorizat mai multe şcoli sportive şi de gimnastică din ţară şi a ofer/it premii speciale la competiţiile de gimnastică. În cadrul aceluiaşi program a fost lansată Păpuşa Nadia Comăneci, o parte din fondurile obţinute din vânzare fiind direcţionate către cluburile de gimnastică, pentru susţinerea financiară a pregătirii în vederea participării la competiţiile naţionale.

Încă de la lansare, Fundaţia Nadia Comăneci şi-a propus să susţină performanţa în sport şi nu numai. Astfel că multe dintre programele noastre au fost orientate spre atragerea copiilor către mişcare şi încurajarea acestora să practice un sport de performanţă. Era firesc ca, după cinci ani de funcţionare, să ajungem şi la momentul unui eveniment dedicat micilor gimnaste care regăsesc în Nadia Comăneci un model demn de urmat. Mulţumim reprezentanţilor CSM Oneşti cu sprijinul cărora reuşim să organizăm prima ediţie a Cupei Nadia Comăneci, chiar în anul în care clubul din Oneşti aniversează 40 de ani de activitate”, a declarat Virgil Munteanu, Director General şi Vicepreşedinte al Fundaţiei Nadia Comăneci.

Micile gimnaste care vor urca pe podiumul de la Cupa „Nadia Comăneci”, la competiţiile pe echipe şi individual compus, vor fi răsplătite cu medalii şi cadouri speciale.

 Cupa Nadia Comăneci reprezintă pentru Clubul Sportiv Municipal  Onesti, precum şi pentru comunitatea oneşteană, recunoaşterea de către Nadia a valorii performanţelor sportive oneştene, dar şi faptul că îi aparţinem. Momentul deschiderii competiţiei va fi marcat de un film cu istoria Nadiei, iar prezenţa câtorva colege ale acesteia, din „echipa de aur”, va onora această acţiune. Ne dorim ca această primă ediţie să devină o tradiţie a comunităţii oneştene care să promoveze atât micile gimnaste deja angrenate în sportul de performanţă dar şi un mod de promovare a frumuseţii gimnasticii sportive, a precizat Ingrid Istrate, directorul CSM Oneşti.
Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile