O firmă de transport din Constanța ridică o autogară nouă în Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcția va fi amplasată vizavi de Vamă iar proiectul va avea o valoare de până într-un million de euro. Vechea autogară a municipiului va rămâne în picioare dar va deservi doar cursele efectuate pe traseele intrajudețene

Municipiul Bacău va avea o a doua autogară, pe lângă cea deja existentă. Proiectul aparține unei societăți de transport din Constanța care și-a propus să înceapă lucrările chiar din acest an.

Societatea are deja în Bacău un punct de lucru format din opt peroane situate chiar pe locul unde se va dezvolta noul proiect. Dan Georgescu, administratorul firmei constănțene, afirmă că valoarea investiției se poate ridica la câteva sute de mii de euro. Amplasarea noii construcții va fi în vecinătatea gării, pe un teren închiriat de firma transportatoare de la Sucursala Regională de Căi Ferate Iași.

Actuala autogară a Bacăului le află la o distanță de peste un kilometru de gară. "M-a atras în primul rând locația. În Europa toate autogările sunt situate lângă gări și acest lucru este comod pentru călători. Am luat în calcul și construirea noului pasaj subteran care va ridica traficul în zonă", a spus administratorul Dan Georgescu.

Conform proiectului investiția presupune realizarea a 20 de peroane care vor asigura un flux de 20 de plecări la fiecare sfert de oră.

Transportul rutier, împărțit în două

Noua autogară va avea o suprafață de 2.000 de metri pătrați și operatorii de transport vor efectua numai curse interjudețene. "Transportul de călători va fi împărțit practic în două. Actuala autogară va prelua doar cursele interne iar din noua locație vor pleca doar autobuze spre alte județe ale țării", a declarat Roxana Mironescu, viceprimarul municipiului Bacău.

Lucrările de construcție vor începe în acest an, prin amenajarea peroanelor și a căilor de acces, iar restul construcției va fi finalizat în decursul anului viitor. "Noi suntem dispuși să începem lucrările cât mai repede. Depindem însă foarte mult de condițiile meteo. Oricum, dacă toate avizele și aprobările vor veni în timp util, până la finalul anului viitor noua autogară va fi terminată", a mai spus Dan Georgescu.

Administratorul firmei din Constanța  a mai precizat că, odată cu inaugurarea investiției, pe piața muncii din Bacău vor mai apărea câteva zeci de locuri de muncă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi