O femeie din județul Bacău și-a incendiat locuinţa ca să-şi omoare fraţii
0Maria Iştoc, o săteancă din Valea Budului, este nemulţumită că rudele de sânge nu vor s-o lase singură. Vecinii spun că femeia nu este la prima acţiune de acest gen şi se tem că din cauza inconştienţei acesteia va lua foc tot satul.
Mai mulţi localnici din satul Valea Budului, comuna Mărgineni, sunt terorizaţi de trei vecini care se bat tot timpul şi dau foc la casă. Grozăviile au început acum câţiva ani, când Maria Iştoc (54 de ani) s-a trezit pe cap cu cei doi fraţi ai săi.
Aceştia au refuzat să mai plece din casă şi de acolo până la scandalurile în lanţ n-a mai fost decât un pas. Ameţiţi bine de alcool, cei trei se ceartă şi se bat mai tot timpul. Femeia vrea să-i dea afară şi a găsit o metodă ciudată. În urmă cu câteva zile a dat foc la casă când aceştia dormeau, fără să se mai gândească la consecinţe.
„Eu vreau să plece şi să mă lase în pace, să stau singură. Le-am dat foc ca să scap de ei. Nu mai era de suportat. Că e vară, că e iarnă eu tot afară dorm şi ei în casă. De frica lor, că mă bat şi îşi bat joc de mine. Dacă mureau îmi părea bine“, a spus Maria Iştoc. Fraţii acesteia o acuză că bea şi spun că până la urmă vor pleca. „O să plecăm şi o lăsăm singură să moară de foame. Ne-a dat foc de era să ardem ca şobolanii. Noroc că ne-au scos vecinii la timp“, a spus Gheorghe Diaconu, frate.
Vecinii sunt disperaţi
În tot acest scandal, de suferit au şi vecinii. Oamenii se tem ca nu cumva femeia să repete episodul incendierii, iar flăcările să ajungă şi la casele lor. Disperaţi, cer ca autorităţile să se implice şi să ia măsuri. „Nu poţi sta cu teama că cineva într-o zi îţi dă foc la casă. Acum doi ani la fel au dat foc şi a ars gardul vecinului. Suferim toţi din cauza lor. Autorităţile să vină şi să-i dea afară pe fraţii ei sau să-i mute pe toţi de aici“, a spus Adrian Chiscop, un vecin.
Edilii comunei cunosc problema însă spun că n-au ce face. „Sunt fraţi şi noi nu avem cum să intervenim. Femeia aceasta n-a venit niciodată la noi să se plângă. Cel mai bine ar fi ca vecinii să se adreseze poliţiei“, a declarat Iacob Bibire, viceprimarul comunei Mărgineni.
Poliţiştii din localitate spun că o cercetează deja pe femeie. „După incendierea locuinţei s-a întocmit un dosar penal şi se fac cercetari pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere. Persoana respectivă n-a depus plângere că ar fi fost victima unor agresiuni“, a spus Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.