O adolescentă din Târgu Ocna a vrut să-și omoare copilul din pântec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiețelul se află în afara oricărui pericol.

Diana Mușat (17 ani) din Târgul Ocna a fost adusă luni noapte, în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului din Moinești după ce a vrut să-și omoare copilul din pântec. Gravidă în luna a noua, ea și-a provocat cu un cuțit o rană în regiunea stomacului.

"Tânăra a fost adusă la noi cu Ambulanța. Avea o plagă și sângera în regiunea hipogastrică. Imediat s-a constituit o echipă mixtă cu anestezist, chirurgi și ginecologi care au dus fata în sala de operații. Intervenția durat aproximativ două ore jumătate", a explicat Adrian Cotârleț, directorul Spitalului din Moinești.


Medicii au reușit să salveze și adolescenta și băiețelul de 3,7 kilograme, care se află acum în afara oricărui pericol.

Medicul psiholog spune că tânăra și-a recunoscut fapta, motivând că vroia să scape de băiețel pentru a nu afla părinții.

"Pacienta recunoaște că a vrut să-și omoare copilul, care a rezultat în urma unei relații de patru luni cu un tânăr. Ea a spus că nu a vrut să-și păstreze copilul pentru a nu-și periclita poziția socială. Este conștientă că va răspunde în fața legii", ne-a declarat Ecaterina Andrei, psihologul Spitalului din Moinesti.

Direcția pentru Protecția Copilului Bacău a demarat o anchetă în acest caz, la fel și Poliția Bacău care va hotărî cum va fi rezolva situația.
"Am demarat o anchetă unde se va urmări în primul rând interesul copilului" a declarat Alina Iftode, purtător de cuvânt la Direcția de Protecția Copilului Bacău.

Adolescenta riscă până la șapte ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"