Medicul care îi evalua pe copiii cu dizabilităţi din Bacău, reţinut pentru luare şi dare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Medicul de neurochirurgie infantilă Elena Munteanu, care se ocupa de evaluarea copiilor cu dizabilităţi din Bacău şi care a fost vizat de percheziţiile ce au avut loc cu o zi în urmă, a fost reţinut după ce ar fi condiţionat eliberarea de documente medicale de primirea unor sume de bani sau produse.

Medicul Elena Munteanu a fost reţinut de către procurori sub acuzaţiile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, iar celălalt medic vizat în acest caz, Costel Sălbaticu, a primit interdicţia de a părăsi ţara, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Bacău, medicul specialist în neurologie şi psihiatrie pediatrică Elena Munteanu, în calitate de membru al Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bacău, condiţiona eliberarea documentelor medicale de primirea unor sume de bani sau bunuri.

Conform anchetatorilor, banii şi produsele alimentare erau pretinse de către medic atât pentru cazurile reale, care necesitau revizuiri anuale în vederea menţinerii gradului de handicap, cât şi pentru a influenţa ceilalţi membri ai comisiei de evaluare din care făcea parte. Acest caz se află în atenţia anchetatorilor încă din luna iulie, când a şi fost deschis dosar penal în baza unor informaţii şi date primite de procurori.

"În baza probatoriului de care dispunem, s-a început urmărirea penală împotriva medicilor Elena Munteanu şi Costel Sălbaticu, ultimul în calitate de preşedinte al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bacău, cât şi faţă de patru aparţinători ai persoanelor cu handicap evaluate. Faţă de Elena Munteanu, care a refuzat orice fel de colaborare în perioada derulării anchetei, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a se merge în instanţă cu propunerea de arestare preventivă. În ceea ce-l priveşte pe mediul Costel Săbaticu, acesta are interdicţia de a părăsi ţara", a declarat, marţi, pentru Mediafax, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă.

Procurorii băcăuani, sprijiniţi de poliţişti şi lucrători ai structurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din mai multe judeţe ale Moldovei, au descins, luni, la locuinţele şi cabinetele celor doi medici, precum şi la locuinţele unor rude ale acestora. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat înscrisuri şi mai mulţi saci cu medicamente, precum şi peste 200.000 de lei şi 13.000 de euro.

Astfel, la locuinţa mamei Elenei Munteanu au fost găsiţi 140.000 de lei, în timp ce în seiful din casa aceluiaşi medic s-au descoperit 35.000 de lei şi 10.200 de euro, precum şi numeroase certificate de trezorerie şi carduri bancare, atât pe numele femeii, cât şi al mamei acesteia. Totodată, procurorii au confiscat de la locuinţa medicului Costel Sălbaticu suma de 28.000 de lei, 3.000 de euro şi 100 de lire sterline.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online