Medic legist: „Omul de afaceri a fost omorât“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această după-amiază, medicii legiști i-au făcut necropsia omului de afaceri, Valeriu Damian, și stabilit că moartea a fost violentă.

„Este vorba de un edem pulmonar prin asfixie mecanică. Se pare că l-au asfixiat fie cu mâna, fie cu o bandă adezivă. Mai are mici echimoze la ochi și la gură, probabil de la comprimare. Încep să mai apară și alte echimoze în zona șoldurilor, dar se vor vedea mai bine abia mâine", ne-a declarat medicul legist Marcel Bădără, șeful Serviciului de Medicină Legală Bacău.

În paralel, anchetatorii continuă investigațiile pentru depistarea autorilor. Omul de afaceri, Valeriu Damian, a fost găsit în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, mort în patul din dormitor. Era legat de picioare cu o bandă scoci iar casa era răvășită.

Anchetatorii merg pe varianta jafului.

Mai citiţi:

Omul de afaceri Valeriu Damian, patronul unor benzinării din Bacău, a fost găsit mort. Jaful este prima variantă luată în calcul (UPDATE)

Valeriu Damian a făcut închisoare pentru mită record în dosarul Rafo

Socrul unui cunoscut chirurg estetician din Iaşi a fost ucis la Bacău

Ce afaceri avea Valeriu Damian omul de afaceri ucis în mod bizar în propria casă

Comisarul Șef al Gărzii Financiare, despre omul de afaceri găsit mort în propria casă : „Damian nu avea bani de dat, avea bani de luat!"

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026