Mărturia halucinantă a unui recidivist închis pentru violarea fostei concubine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock

Un recidivist din Aiud, închis în 2017 pentru viol, a cerut recent liberararea condiţionată. Bărbatul a încercat să convingă instanţa că merită să iasă mai devreme din puşcărie, spunând că violul nici n-ar fi existat.

După trei ani de puşcărie, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a solicitat admiterea cererii de liberare condiţionată, motivând, printre altele, că a avut un comportament exemplar în după gratii.

Individul, condamnat de Judecătoria Oneşti la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, a argumentat că, de fapt, nu s-ar face vinovat de comiterea faptei de viol pentru care a fost închis, spunând că victima îi era concubină la momentul la care s-a reţinut că a comis infracţiunea şi că ar fi întreţinut raporturi sexuale consimţite cu acesta.

“Plângerea pentru viol a depus-o doar în scopul obţinerii de bani“ a argumentat bărbatul în instanţă, potrivit considerentelor sentiţei penale 555/2020, pronunţate de  în iulie 2020 de Judecătoria Aiud (rolii.ro), instanţa care a judecat cererea sa de liberare condiţionată.

Prin sentinţa care l-a trimis în închisoare, bărbatul fusese obligat de instanţă la plata de despăgubiri civile în cuantum de 20.000 de lei, bani pe care nu i-a achitat însă victimei. 

Cu toate acestea, a apreciat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a ieşi din puşcărie cu doi ani înainte de termen.

Nu la fel a considerat şi Judecătoria Aiud, care, raportat la gravitatea faptei, modalitatea de săvârşire şi antecedentele penale ale condamnatului, a apreciat că bărbatul nu se poate considera îndreptat şi că nu a făcut eforturi pentru a repara prejudiciul civil nici măcar în parte, astfel că i-a respins, deocamdată, cererea (printr-o decizie care nu este definitivă).

 “Astfel, convingerea instanţei că persoana condamnată s-a îndreptat şi poate fi reintegrată în societate ar trebui să plece de la premisa că aceasta recunoaşte comiterea infracţiunii – pentru care i s-a aplicat o pedeapsă printr-o sentinţă definitivă – fiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie. Or, petentul (…) se consideră nevinovat de comiterea faptei, condiţii în care este imposibilă convingerea că s-a îndreptat şi poate fi reintegrat în societate", se mai arată în consideretele Judecătoriei Aiud (rolii.ro).

Vă recomandăm să mai citiţi:

Şefa APIA Argeş, acuzată de ANI că şi-a făcut sora consilier superior în cadrul Agenţiei. A fost sesizat Parchetul

 Două cuţite şi un pumnal, găsite asupra unei fete de 16 ani, la un liceu din Piteşti. Pe una dintre arme este inscripţionat „Amin“

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență