Leasingul la maşina de lux, cedat prin troc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile din Bacău sunt pline de maşini oferite spre vânzare

Băcăuanii împovăraţi de rate acceptă orice în locul banilor. Ziarele de mică publicitate abundă, în primele zile din 2010, de oferte „de cedare leasing sau schimb cu alte variante“.

Pentru a scăpa de povara ratelor pentru maşinile de lux luate în leasing, mulţi băcăuani sunt dispuşi să accepte oferte mai puţin obişnuite.

„Nu m-ar deranja să cedez contractul de leasing în schimbul unor materiale de construcţii. Încerc să-mi fac o casă, iar lucrările stagnează din cauză că nu stau foarte bine cu banii“, spune Aurel Dobrotă, care a dat un anunţ de „cedare leasing sau schimb cu alte variante“.

Bărbatul trebuie să achite lunar 650 de euro pentru o maşină de teren, VW Touareg, din 2006, al cărei preţ total este de 62.000 de euro. „Ar mai fi de achitat 30 de rate, în total aproape 20.000 de euro“, explică proprietarul. Preţul maşinii este negociabil şi depinde şi de calitatea materialelor de construcţii, adaugă proprietarul.

Maşină scumpă, cedată pentru una mai ieftină

Ilie Popa este un alt băcăuan care nu-şi mai permite ratele la un SUV de 65.000 de euro. „Este o ofertă bună, deoarece am achitat deja o mare parte din sumă. Problema este că afacerile nu mai merg ca înainte, iar aproape 400 de euro pe lună, cât trebuie să plătesc, este prea mult“, spune bărbatul, care a dat anunţul în ziare locale din câteva judeţe ale Moldovei şi caută o maşină mai ieftină. De altfel, site-urile de anunţuri locale şi paginile de publicitate ale ziarelor băcăuane au zilnic anunţuri de predare de leasing. Firmele de specialitate au înfiinţat site-uri unde scot la vânzare maşinile la care au renunţat clienţii aflaţi în imposibilitate de plată. Autoturismele recuperate de la rău-platnici îşi găsesc foarte greu clienţi.

„Încercăm şi soluţii alternative, precum reeşalonarea ratelor. E mai bine şi pentru noi deoarece în această perioadă vânzările nu merg bine“, a declarat Adrian Grigorov, consilier la o firmă de leasing.

Maşini scoase din nou la vânzare
Site-urile firmelor de leasing „gem“ de maşini recuperate de la clienţii care nu-şi mai puteau plăti ratele. Un Mercedes ML din 2003, cu 165.000 de kilometri la bord, costă 15.500 de euro. Un Audi A8 (2005, 185.000 km) - 20.500 de euro, iar un Chevrolet Captiva (2007, 29.000 km) - 21.000 euro. Pentru cei care vor maşini mai ieftine, un Logan (2006, 57.800 km) costă 5.500 de euro, un Renault Clio (2003, 165.000 km) - 3.900 euro, iar un Chevrolet Aveo (1008, 60.000 km) - 6.900 de euro. Printre ofertele speciale se numără o Honda CR-V (2007, 51.000 km) - 16.000 de euro, un Peugeot 206 din 2005, cu 5.500 euro şi un Matiz (2007, 47.000 km), cu 3.400 euro.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate