Infractor ascuns într-o canapea, să nu fie găsit de mascați. Era urmărit la nivel național VIDEO

0
Publicat:

Un bărbat de 35 de ani, dat în urmărire națională după condamnarea pentru două infracțiuni, s-a ascuns de polițiști într-o canapea din locuința sa, crezând că astfel va scăpa de încarcerare.

Momentul în care infractorul condamnat este scos dintr-o canapea FOTO captură video IPJ Bacău

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale, au descins la 1 iulie 2023 la domiciliul unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Bacău, urmărit la nivel național.

„Pe numele acestuia fusese emis un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Neamț, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și distrugere”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Nu mică le-a fost mirarea polițiștilor când l-au găsit pe infractorul urmărit într-o canapea din locuința acestuia. Bărbatul a fost escortat şi încarcerat în Penitenciarul Bacău.

Și polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au organizat o acţiune pe raza comunei Răcăciuni. În cadrul activităților desfășurate au fost identificate ca fiind deţinute ilegal mai multe bunuri.

Astfel, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, din comuna Răcăciuni (Bacău) au fost identificate: o armă cu aer comprimat de calibru 4,5 mm, o armă cu aer comprimat de calibru 5,5 milimetri, fără marcă și serie, un pistol de calibrul 44 și 4 cartușe cu glonț, calibrul 300.

Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

200 de polițiști și 100 de jandarmi, implicați în razii de amploare

Tot pe 1 iulie 2023, în județul Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi identificarea bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.

„Peste 200 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, de la arme, explozivi și substanțe periculoase, economic, luptători pentru acțiuni speciale și peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au continuat acțiunile în sistem integrat, în județul Bacău, pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale“, transmite IPJ Bacău.

Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

De asemenea, la acțiuni au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău, Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

Au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost controlate peste 350 de autovehicule, au fost efectuate peste 350 de testări cu aparatele alcooltest și 6 testări cu dispozitivele drug test.

Polițiștii au constatat 4 infracțiuni, una la regimul circulației rutiere, două la regimul silvic și una la regimul armelor și munițiilor și au depistat o persoană urmărită la nivel național.

Forțele de ordine au aplicat 219 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care: 131 la regimul circulației rutiere, 55 conform Legii 61/1991, 33 conform altor acte normative, au fost reținute 14 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei