FOTO VIDEO Judecătorul Cristi Danileţ, de la CSM, a conferenţiat la Universitatea „George Bacovia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La invitaţia Asociaţiei de Formare juridică a Studenţilor din cadrul Universităţii „George Bacovia“ din Bacău, judecătorul Cristi Danileţ a susţinut ieri, de la ora 14, o prelegere pe tema reformei în Justiţie dar şi a rolului pe care îl joacă instituţii ca Institutul Naţional al Magistraturii sau Consiliul Superior al Magistraturii, în cariera unui magistrat.

Amfiteatrul Universităţii „George Bacovia“ din Bacău a fost plin ieri, la evenimentul care l-a avut în prim plan pe judecătorul Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Au fost prezenţi în sală, timp de aproape două ore, atât profesori universitari băcăuani, cât şi studenţi. Cristi Danileţ a reuşit să capteze atenţia auditoriului, într-un discurs în care şi-a povestit viaţa profesională, de la intrarea ca magistrat (judecător) la Judecătoria Vatra Dornei, până la transferul la Cluj, Oradea şi Bucureşti, unde ocupă, acum, poziţia de membru al CSM. Unul dintre subiectele preferate ale judecătorului Danileţ a fost abordat şi ieri: separarea puterilor în stat. Justiţia s-a reformat mult, în opinia judecătorului, prin introducerea examenelor la admiterea în magistratură dar şi pentru accederea procurorilor de la un parchet al unei instanţe, la cea superioară. Totodată, distribuirea aleatorie a dosarelor a condus la creşterea obiectivităţii soluţiiilor şi la eliminarea unor influenţe, de natură politică.

Danileţ a mai vorbit şi despre dreptul familiei, despre protecţia discriminatorie pe care statul o oferă mamei şi copilului dar nu şi bărbatului din cuplu. „Vizitezi muzee, grădina zoologică, dar nu poţi să-ţi vizitezi copilul. După noua lege, copilul este lăsat în autoritatea părintească a ambilor părinţi. Şi aici apar neînţelegerile. Unul vrea să facă grădiniţa la privat, altul la stat, unul vrea concediu în străinătate, altul în ţară. Toate astea vin la judecători“, a opinat Cristi Danileţ.

Numărul mare de dosare şi numărul mare de legi („un stat cu multe legi este un stat slab“) conduc la un act de Justiţie de slabă calitate. Demersul Asociaţiei de Formare juridică a Studenţilor din cadrul Universităţii „George Bacovia“ a fost unul pozitiv, deoarece studenţii la drept din Bacău şi-au putut face o părere despre evoluţia lor, pe calea devenirii profesionale.

 

 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro