FOTO Un copil de doi ani din Dărmăneşti, bolnav de cancer, are nevoie urgentă de ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stefan Bertalan, de un an si opt luni, are nevoie urgenta de ajutor

Apel disperat al unor băcăuani, al căror copil este bolnav de cancer, în stadiul terminal şi care are o şansă de a supravieţui, prin tratamentele citostatice pe care le face acum în Germania, la Aachen. Adrian Ştefan Bertalan, de un an şi opt luni suferă de neuroblastom de gradul 4, diagnosticat de specialiştii din Iaşi. Familia caută ajutor şi a deschis mai multe conturi pentru donaţii.

Durerea familiei Bertalan a început odată cu agravarea stării de sănătate a copilului lor. Pe 14 februarie a fost internat la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi, unde medicii l-au diagnisticat cu neuroblastom de gradul 4, cu multiple metastaze osoase. „Timp de aproximativ două luni, copilul Bertalan Ştefan a fost internat pe secţia de oncologie şi a făcut diverse investigaţii precum şi tratament citostatic conform protocoalelor în vigoare.
În urma solicitărilor părinţilor, copilul a fost acceptat (ptr. investigaţii, tratament şi operaţie rezecţie tumoră şi transplant medular) de clinica din Aachen – Germania. Menţionez că cea mai mare parte a procedurilor, investigaţiilor şi operaţiile nu se pot face în România“
a precizat Nicoleta Rusu, apropiată a familiei Bertalan, naşă a copilului, care se află acum internat în Germania.

Ştefan Bertalan este internat de pe 4 aprilie la secţia de oncologie pediatrică a clinicii din Aachen. Investigaţiile făcute acolo au confirmat disgnosticul pus de medicii români, acela de neuroblastom, de gradul 4, cu metastaze generalizate. El face tratament cu citostatice, iar medicii se declară optimişti asupra supravieţuirii lui. Totuşi, tratamentul s-ar putea întrerupe brusc, deoarece familia va rămâne fără bani. Costul spitalizării, estimat de medicii germani până la aşteptata vindecare este de 135 500 de euro.  „Neuroblastomul este un tip de cancer care se dezvoltă în celulele nervoase din mai multe zone ale corpului, întâlnit la copiii cu vârsta pânǎ în cinci ani. Neuroblastomul în stadiul IV este considerat avansat şi s-a răspândit (metastazat) la alte părţi ale corpului. Am pornit o luptă contracronometru şi sperăm că vom reuşi cu ajutorul bunului Dumnezeu şi a oamenilor de bine, care au potenţă financiară şi suflet minunat, să salvăm o viaţă de înger“, a mai spus Nicoleta Rusu.

• Cu toate evidenţele medicale ataşate în fotografii, familia a deschis mai multe conturi, la care oamenii cu suflet pot face donaţii:
• Un cont la BCR, pe numele ANCUŢA CLAUDIA BERTALAN(mama copilului)
în RON: RO89RNCB0686115947580001
în EUR: RO62RNCB0686115947580002
în USD: RO35RNCB0686115947580003

 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat