FOTO Seminar privind traficul de persoane la Casa Corpului Didactic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” a găzduit seminarul intitulat „Victima poţi fi chiar TU”, având ca temă traficul de fiinţe umane.

Activitatea a fost organizată de Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică Bacău, în colaborare cu Centrul Regional al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, reprezentat de Aniţei Daniela, psiholog.

La acţiune au participat 30 de liceeni, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău, coordonaţi de prof. Lucica Ciupercă şi de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, coordonaţi de prof. Mihaela Atodiroaie.

Au fost prezentate mai multe producţii video pe această temă şi abordate discuţiile legate de definirea traficului de persoane, cauze, modalităţi de recrutare a victimelor, forme de prevenire şi de combatere.

De asemenea, au fost organizate şi patru ateliere de lucru, în cadrul cărora au fost dezbătute următoarele teme: profilul recrutorului, profilul victimei, drama victimei şi reintegrarea socială a acesteia.

La final liceenii au primit pliante, materiale informative şi diplome de participare din partea organizatorilor.

Lupta împotriva traficului de persoane presupune  un dezvoltat simţ cetăţenesc, dar şi un efort continuu din partea instituţiilor publice şi private, organizaţiilor neguvernamentale şi a publicul larg. Un rol deosebit în cadrul acesteia îl reprezintă derularea campaniilor de prevenire şi informare, la nivelul unităţilor de învăţământ. În ultimii ani CCD Bacău s-a implicat într-o serie de evenimente dedicate limitării efectelor negative ale traficului de fiinţe în mediul juvenil, în acest scop colaborând cu specialiştii Centrului Regional al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. România, împreună cu partenerii europeni, face acum demersurile necesare în vederea reducerii fenomenului amintit, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.
Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată