Foc de armă, criză de nervi, pahare sparte şi sticle de vin aruncate într-un bar din Buhuși

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Un tânăr de 25 de ani din Buhuși a fost reținut pentru 24 de ore și va fi audiat de procurori, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire.

Concret, în miez de noapte, omul a intrat într-un bar din orașul Buhuși, împreună cu alți doi prieteni și s-au apucat de băut.

Puțin le-a trebuit să le sară țâfna și, deranjați de muzica din bar, au început să spargă pahare și să arunce cu sticle de vin.

"În acel moment în local se aflau zece consumatori, între care şi Marius  M., de 31 ani.  Acesta a intervenit verbal încercând să-i liniștească pe tineri, care au devenit violenţi, moment în care M. Marius a scos un pistol cu bile de cauciuc și a executat foc în plan vertical, fapt ce i-a determinat pe tineri să părăsească incinta societăţii", a declarat Narcisa Butnar, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că Marius M. este posesor legal de armă neletală.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică